Sărbătoare la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
La prăznuirea Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, au fost sărbătoriţi şase ani de la instalarea Preasfinţitului Episcop Iustin ca ierarh al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului. La această dată sunt aniversaţi şi tinerii ortodocşi din episcopie, ziua de 27 decembrie fiind decretată ca Ziua Tinerilor în anul 2014.
La sărbătoarea de la Catedrala Episcopală au participat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, care au liturghisit în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.
„Îl cinstim în fiecare an pe sfântul ocrotitor al tinerilor ortodocşi din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi-i mulţumim că ne-a inspirat şi ne-a ajutat să-i îndrumăm pe tinerii noştri să fie mărturisitori”, a spus Preasfințitul Episcop Iustin, care a adăugat că „aducem şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le-a împărtăşit şi cu care ne-a împodobit prin aşezarea noastră ca succesor al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, în 2016, şi, iată, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, cu ostenitorii eparhiei, cu protopopi din eparhie şi alţi părinţi slujitori, împodobim această sărbătoare cu o slujbă şi o Sfântă Liturghie solemnă spre bucuria credincioşilor şi spre slava lui Dumnezeu”.
Cu acest prilej a fost săvârşită şi o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra ierarhilor şi a tinerilor ortodocşi din eparhie.