Sărbătoare la centre ale Filantropiei Ortodoxe Alba Iulia

Data: 12 Martie 2018

Ziua de 8 martie a fost un prilej de sărbătoare la Așezământul Social „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roșia de Secaș, precum și pentru Centrul de zi „Sfânta Irina” din Blaj, ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Cei 25 de copii care frecventează centrul de zi din cadrul Așe­zământului Social „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roșia de Secaș au sărbătorit mamele pentru care au pregătit mărţişoare, felicitări, flori şi o serbare, sub îndrumarea parohului, a asistentului social și a cadrelor didactice din cadrul centrului de zi. La finalul serbării toți cei prezenți au primit fructe, prăjituri și suc.

„Iubire, dor, bunătate, respect și frumos. Acestea au fost vir­tuțile și calitățile pe care copiii din centrul de zi le-au descoperit cu ocazia zilei de 8 martie, în persoana cea mai dragă sufletului lor, mama. Copiii au pregătit din timp mici cadouri mamelor, iar prin intermediul cântecelor şi al poeziilor le-au transmis urările lor de la mulți ani, sănătate bucurii și împliniri”, a precizat părintele Nicolae-Viorel Bîldea, coordonatorul Așezământului Social „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roșia de Secaș.

Tot cu ocazia zilei de 8 martie, reprezentanții așezământului social au adus un zâmbet și beneficiarelor Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice. Acestea au primit flori și felicitări, precum și pachete cu alimente.

În cadrul Așezământului Social „Sfântul Ierarh Nicolae” din Roșia de Secaș funcționează două servicii: Centrul de zi pentru copii și Serviciul de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice.
Centrul de zi pentru copii a fost înființat în anul 2004 și funcţionează printr-un parteneriat încheiat între Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Primăria comunei Roșia de Secaș și Parohia Ortodoxă Roșia de Secaș. Beneficiarii acestui centru sunt 25 de copii din localitate care primesc sprijin în efectuarea temelor, masă caldă și gustare, consiliere socială, psihologică și pastorală, servicii educative și de socializare, cu scopul scăderea riscului de eșec școlar.

Serviciul de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice a fost înființat în anul 2008 și face parte din rețeaua de servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice coordonată de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Scopul acestui serviciu social este de a veni în sprijinul persoanelor vârstnice, singure, bolnave, sărace, aflate în stare de semide­pendență, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Sărbătoare la Centrul de zi „Sfânta Irina” din Blaj

Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Irina” din Blaj au întâmpinat ziua de 8 martie și primăvara, învățând, ajutați de educatoare, poezii și cântece despre mamă și primăvară și au pus în scenă o serbare dedicată mamelor. De asemenea, în cadrul unor ateliere educative, micuții au realizat felicitări din hârtie colorată, pe care le-au dăruit apoi mămicilor.

„În fiecare an, copilaşii noştri învață să confecţioneze mărţişoare, felicitări şi obiecte decorative specifice primăverii pe care le oferă mămicilor. Chiar dacă sunt mici, copiii demonstrează cât de implicați sunt în ac­tivitățile pe care le derulăm în centru și așteaptă cu nerăbdare serbarea de 8 martie pentru a-și impresiona mămicile cu frumoasele obiecte realizate cu mult drag”, a precizat părintele coordonator Vasile Seicean.

Aproximativ 40 de copii din Blaj cu vârste până la trei ani beneficiază de serviciile Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina”, un centru pilot la nivelul reţelei sociale a Patriarhiei Române. Centrul funcţionează din vara anului 2012 în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Acesta vine în sprijinul părinţilor care locuiesc în municipiul Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste până la trei ani.

Copiii sunt îngrijiţi 10 ore pe zi, primesc două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, au program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţilor li se oferă servicii de consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare copilului mic, conform unui comunicat al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.