Sărbătoare la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi

Un articol de: Ziarul Lumina - 09 Iulie 2018

La Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, au fost sărbătoriți, sâmbătă, 7 iulie, trei ani de la inaugurare. Cu acest prilej, în biserica din stațiune, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de părintele Paul Gavriloaie, directorul Centrului de Tineret, alături de care s-a aflat părintele Mihăiță Mînzat din Parohia Liviu Rebreanu, prezent în tabăra găzduită de centru. În cadrul slujbei, zeci de tineri s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, în memoria părintelui Ioan Bunea, ocrotitorul spiritual al acestui așezământ, a fost oficiată slujba parastasului.

La sfârșitul slujbei de pomenire, părintele Paul Găvriloaie le-a vorbit tinerilor prezenți în tabără despre personalitatea părintelui Ioan Bunea. În cuvântul său, acesta a evidențiat că, prin construirea a trei biserici în vremuri grele, părintele Ioan Bunea este un model de jertfire de sine pentru Biserică, iar prin preocuparea sa permanentă de a-i catehiza pe tineri, el rămâne un misionar al Evangheliei lui Hristos, demn de urmat.

În cei trei ani de la inaugurare, mii de tineri atât din țară, cât și din străinătate, au trecut pragul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi. Aici se desfășoară tabere, precum și activități dedicate tinerilor sau workshop-uri pentru profesori sau preoți. Tinerii din Sângeorz-Băi sunt și ei beneficiari ai acestui centru, coordonat de pr. Paul Găvriloaie, conform pr. Cornel Coprean.

Centrul cuprinde două corpuri unite printr-o pasarelă la al doilea nivel. Corpul A cuprinde zona de primire, bucătărie cu spaţii anexe, depozite, sală de mese, grupuri sanitare şi circulaţii vertical, iar corpul B cuprinde sala multifuncţională dotată cu aparatură modernă (videoproiector, laptop, multifunc­țio­nală, sistem audio etc.), grupuri sanitare, birou, cabinet medical, bibliotecă şi spaţii anexe. La mansardă sunt locuri de cazare, 2-5 persoane/cameră cu grupuri sanitare proprii, însumând un total de 65 locuri de cazare. Spațiul de joacă și recreere are acces la terenul sintetic de sport, iar curtea este dotată cu leagăne, bănci de relaxare, alei pentru plimbare, cu deschidere către pădure, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.