Sărbătoare la Centrul „Sfânta Irina”, Blaj

Data: 28 Ianuarie 2019

Sărbătoare la Centrul „Sfânta Irina”, Blaj Copiii de la Centrul de Zi „Sfânta Irina” din municipiul Blaj au sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române. Pentru această ocazie, cei mici au îmbrăcat haine populare și au participat la activități educative prin intermediul cărora au aflat, pe înţelesul lor, care este semnificaţia zilei de 24 ianuarie 1859 în istoria poporului român.

Împreună cu educatoarea, copiii au confecţionat oameni din hârtie colorată în culorile tricolorului pe care i-au pus în jurul unui steag pe care se afla chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Copiii au făcut şi steaguri din cartoane colorate pe care le-au dus apoi acasă, au ascultat cântece patriotice şi au dansat Hora Unirii împreună cu personalul din centru.

„Pe lângă atenţia pe care le-o oferim zilnic celor mici, încercăm, prin activităţile educative pe care le derulăm, să le insuflăm şi sentimente de dragoste şi de respect pentru istoria poporului român, înaintaşii noştri şi pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti”, au precizat reprezentanţii centrului de zi din Blaj.

Aproximativ 40 de copii din Blaj cu vârste între zero şi trei ani beneficiază de serviciile Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina”, un centru pilot la nivelul reţelei sociale a Patriarhiei Române. Centrul funcţionează din vara anului 2012 în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Acesta vine în sprijinul părinţilor care locuiesc în Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între zero şi trei ani. Copiii sunt îngrijiţi 10 ore pe zi, primesc două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, au program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică.

De asemenea, părinţilor li se oferă servicii de consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare copilului mic. Centrul de zi „Sfânta Irina” Blaj este acreditat în conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare, conform Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.