Sărbătoare la Cluj-Napoca, la 164 de ani de la Unirea Principatelor Române

Un articol de: Darius Echim - 25 Ianuarie 2023

Cei 164 de ani de la Unirea Principatelor Române au fost sărbătoriți printr-un ceremonial militar-religios la Cluj-Napoca, marți, 24 ianuarie, la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Au participat reprezentanți ai cultelor religioase, oficialități civile și militare, numeroși clujeni.

În fața monumentului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit o slujbă de Te Deum și a rostit un scurt cuvânt de învățătură, subliniind importanța Unirii Principatelor Române, eveniment care a avut loc acum 164 de ani.

Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze unitatea în credință și în lucrare, după cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „Stră­duiți-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3).
Ceremonia publică, organizată de Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului - județul Cluj și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, a cuprins următoarele momente: prezentarea onorului și salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, rostirea de alocuțiuni cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, depunerea de coroane și jerbe de flori și defilarea gărzii de onoare.

După alocuţiunile oficialităţilor au urmat defilarea gărzii de onoare și tradiționala Horă a Unirii. Garda de onoare a fost constituită din efective ale militarilor Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” și Batalionului 55 Comu­nicații și Informatică „Napoca”, în frunte cu Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.