Sărbătoare la Crucea Iancului
La Mărişel, judeţul Cluj, a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni tradiţionala serbare de la Crucea Iancului. Sâmbătă, 12 iulie, manifestările au debutat cu întrecerea hipică „Frumuseţe şi tracţiune“. Ieri programul a inclus o slujbă religioasă, o paradă a portului popular, iar Primăria şi Consiliul Local Mărişel au pregătit un program artistic în care au evoluat solişti vocali şi ansambluri din Transilvania. De asemenea, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj a oferit celor prezenţi pe platoul de la Crucea Iancului un program artistic susţinut de orchestra profesionistă „Cununa Transilvană“ şi de numeroşi interpreţi şi instrumentişti. (Oana Rusu)