Sărbătoare la Liceul Tehnologic Vlădeasa, Huedin

Data: 29 Noiembrie 2018

Paraclisul școlar din cadrul Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin și-a serbat luni, 26 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Stelian Paflagonul – ocrotitorul copiilor.

Slujba acatistului Sfântului Stelian a fost săvârșită de protopopul de Huedin, Dan Lupuțan și de Tudor Petrovici, paroh la Parohia Huedin II. Protopopul Dan Lupuţan le-a vorbit elevilor prezenți despre viața Sfântului Stelian și i-a îndemnat să-i imite faptele bune. Au mai luat cuvântul profesoarele Dana Mureșan şi Gabriela Greble, şi a fost amintit parteneriatul dintre Protopo­pia­tul Huedin și Liceul Tehnologic Vlădeasa, concretizat în proiectul „Icoana – cuvânt în culori”, în cadrul căruia mai mulți elevi au învățat să picteze icoane pe sticlă, sub coordo­narea pictorului iconar Mirela Lupuțan. Elevii prezenți la hram, coordonați de învățătoarele lor, au cântat pricesne și colinde.

Cu acest prilej au fost expuse şi icoanele pe sticlă realizate de elevii școlii. La final, toți cei prezenți au fost miruiți și au primit dulciuri. (Pr. Mihai Dan Muntean)