Sărbătoare la Luduș, județul Mureș
Azi, 29 iunie, și duminică, 30 iunie, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Luduș își va serba hramul. În ziua de prăznuire a Sfinților Apostolii Petru și Pavel, în locașul de cult al parohiilor Luduș II și Luduș V, după oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc slujba parastasului pentru toți preoții care au slujit la Sfântul Altar și care au trecut la Domnul. Mâine, 30 iunie, după oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc un recital de muzică sacră și patriotică susținut de părintele Ioan Marin și o agapă frățească, prin implicarea protopopului Lucian Voșloban, a parohului Constantin Savu, și a Consiliilor parohiale. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Luduş II a fost zidită în perioada 1892-1893. De asemenea, în imediata apropiere a bisericii, în anul 1840, s-a înfiinţat Şcoala Confesională, susţinută de parohia ortodoxă şi de cea greco-catolică. După înfiinţarea şcolii de stat, în anul 1926, clădirea şcolii confesionale a fost transformată în casă parohială, unde în prezent se află sediul Protopopiatului Ortodox Român Luduş, conform protopopului Lucian Voșloban.