Sărbătoare la Mănăstirea Bobota din Episcopia Sălajului
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bobota, cu prilejul hramului paraclisului de iarnă al așezământului monahal. La slujbă au participat numeroși credincioși, care vin aici în fiecare an, pentru a fi părtaşi la bucuria obştii mănăstirii. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu a hirotonit întru diacon pe Adrian-Ionuț Sîrb.
La finalul slujbei, stareţul aşezământului monahal, arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură pe care l-a adresat celor prezenți.
De asemenea, în această zi, Preasfințitul Părinte Petroniu, cel dintâi ierarh al Episcopiei Sălajului, și-a aniversat ziua de naștere.