Sărbătoare la mănăstirea din orașul-stațiune Băile Herculane

Un articol de: Darius Herea,   Arhid. Pavel Canea - 09 Septembrie 2024

Obștea monahală și numeroşii credincioși care vin să-i aducă preacinstire Maicii Domnului la mănăstirea din orașul-stațiune Băile Herculane s-au bucurat duminică, 8 septembrie, de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. 

Sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului” a fost prilej de rugăciune și bucurie duhovnicească pentru credincioșii din localitate, dar și pentru pelerinii din alte zone și cei care sunt în această stațiune pentru tratament.

Ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a înălțat rugăciuni la Sfânta Liturghie săvârșită în Altarul de vară din apropierea mănăstirii pentru toți cei prezenți și nu numai. 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Pentru misiunea pe care o desfășoară în acest așezământ monahal, părintele administrator Ciprian Miclea a fost hirotesit protosinghel de către Preasfințitul Părinte Lucian. La final, au fost bine­cuvântate și prinoase ce au fost împărțite mai apoi credin­cio­șilor prezenți.