Sărbătoare la Mănăstirea Floreşti, Cluj
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului" din Floreşti, judeţul Cluj, l-a prăznuit pe Cuviosul Onufrie cel Mare, ocrotitorul Aşezământului pentru copii din incita ansamblului monahal. Sărbătoarea a început în ajun cu slujba privegherii până în zorii zilei de luni, 12 iunie, în cinstea Cuviosului Onufrie cel Mare, iar răspunsurile liturgice au fost date de grupurile psaltice „Sfântul Ioan Damaschin” şi „Deisis”. Sărbătoarea a continuat la Aşezământul pentru copii, aflat în proximitatea mănăstirii cu acatistul Sfântului, apoi au avut loc mai multe manifestări, între care un vernisaj, o lansare de carte şi un recital de poezie. Protosinghelul Visarion Paşca, duhovnicul Mănăstirii Floreşti, a prezentat realizările şi proiectele Aşezământului pentru copii. Arhitectul Călin Chifăr a descris proiectul Aşezământului pentru copii şi a explicat simbolistica viitoarei bisericuțe, care va ocupa poziția centrală în cadrul complexului arhitectural. La final, părintele consilier Bogdan Ivanov din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului i-a felicitat pe cei implicați în proiectul Aşezământului pentru copii şi în activitatea filantropică şi culturală a mănăstirii, conform organizatorilor.