Sărbătoare la Mănăstirea Lacu Sărat

Un articol de: Ștefan Gheorghe - 28 Iulie 2011

Pelerini din toate colţurile ţării au venit şi anul acesta la mănăstirea din staţiunea balneoclimaterică Lacu Sărat pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârşită de Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, de sărbătoarea Sfântului Mucenic Pantelimon.

Pelerinii şi credincioşii veniţi la marea sărbătoare au avut anul acesta în mijlocul lor pe arhipăstorul Dunării de Jos, care a săvârşit slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoţi din oraşul Brăila şi din împrejurimi. Nu au lipsit de la rugăciunea euharistică autorităţile oraşului şi toţi ajutătorii şi ctitorii acestei sfinte mănăstiri. În cuvântul de învăţătură rostit de Înalt Preasfinţitul Casian s-a subliniat armonia dintre cadrul natural balneologic al staţiunii şi lucrarea spiritual, filantropică şi misionară a acestui aşezământ monahal. Hramul mănăstirii a constituit pentru participanţi şi pelerini un prilej de întărire duhovnicească şi de întărire a credincioşilor în lucrarea vindecătoare pe care Dumnezeu o face prin sfinţii săi. O oază de rugăciune şi tămăduire duhovnicească Mănăstirea ridicată la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian Crăciun al Dunării de Jos, cu sprijinul ctitorilor şi binefăcătorilor creştini brăileni, secondaţi şi încurajaţi de Primăria Municipiului Brăila, a devenit de acum o oază de rugăciune şi tămăduire duhovnicească pentru toţi bolnavii veniţi la tratament în staţiunea Lacu Sărat. Astfel, lucrarea vindecătoare a darurilor naturale ale apei acestui lac se desăvârşeşte cu cele taumaturgice ale harului Sfântului ucenic Pantelimon. Aşezământul monahal de aici reprezintă un spaţiu de viaţă duhovnicească prin prezenţa maicilor vieţuitoare aici, într-un cadru natural, de o frumuseţe aparte, dar şi o zonă sărăcită din punctul de vedere al lăcaşurilor de spiritualitate monastică. De la înfiinţarea ei, sfânta mănăstire a devenit loc de pelerinaj şi popas nu numai pentru credincioşi, ci şi pentru ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi a multora din Ortodoxia ecumenică. Ea a fost onorată şi de prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopopului, dar şi de alţi ierarhi de seamă. Mănăstirea, pe lângă lucrarea duhovnicească şi euharistică, oferă închinătorilor şi bolnavilor ce popsesc aici alinarea trupească prin serviciile medicale de tratament, oferite prin Aşezământul social-filantropic, "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon". Prin aceasta, se îmbină lucrarea medicală terapeutică cu slujirea vindecătoare a sfintelor slujbe.