Sărbătoare la Mănăstirea Nușeni, județul Bistrița-Năsăud
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, la Mănăstirea Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre „Singurătate și optimism”, îndemnându-i pe pelerini să-și pună întotdeauna încrederea în Dumnezeu.
„Când nu mai ai nici o nădejde și trăiești în iad, nu deznădăjdui, este cuvântul pe care l-a primit Sfântul Siluan Athonitul, dar l-a primit și Sfântul Proroc Ilie atunci când el credea că nu mai e nimic de făcut. În tot iadul acesta al lumii îndepărtate de Dumnezeu, pentru că iad înseamnă a fi departe de Dumnezeu, nu deznădăjdui! Dumnezeu este aproape de tine!”, a spus Preasfinția Sa.
Părintele stareț Paisie Iloaie i-a mulțumit ierarhului pentru prezența în mijlocul obştii mănăstirii şi al pelerinilor.