Sărbătoare la Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva, judeţul Mureş

Un articol de: Oana Rusu - 02 Iulie 2024

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva, în prezența a numeroși credincioși pelerini, în prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, „a Tuturor Sfinților”, cu ocazia hramului.

Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a spus: „Credincioșii care sunt cu Hristos aici vor fi cu Hristos și dincolo, în veșnicie, și cei ce-L mărturisesc pe El printr-o adevărată viață crești­nească vor fi răsplătiți, precum ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi. Închipuiește-ți că, într-o zi, Iisus te va îmbrățișa și va mărturisi înaintea îngerilor Săi din cer că tu ești al Său. El a promis că Se va lepăda de cei ce s-au lepădat de El și că-i va mărturisi înaintea Tatălui Său pe cei ce L-au mărturisit pe El, adică au făcut voia Lui. Știind acestea, se cuvine să-L mărturisim pe Domnul prin viața și faptele noastre, din clipa de acum și până în ceasul morții noastre”.

Mănăstirea de la Cașva a fost atestată documentar în anul 1473, când a fost consemnată refugierea în acest loc a mai multor monahi din Moldova. Mănăstirea a fost distrusă la 6 decembrie 1761 de armata generalului Bukow. La 18 martie 1994, a fost așezată piatra de temelie a noului lăcaș. La Altarul bisericii mănăstirii de la Cașva slujește protosinghelul Ilie Pop.