Sărbătoare la paraclisul Liceului Ortodox din Oradea
Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov, ruda Domnului, cea mai veche Liturghie a Bisericii, a fost săvârşită de părinţii profesori cu ocazia hramului paraclisului de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea.
Săptămâna trecută, clădirea istorică a Vechii Academii de Teologie Ortodoxă din Oradea, unde funcţionează clasele IX-XII ale Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“, a găzduit manifestări dedicate aniversării a 90 de ani de învăţământ teologic ortodox orădean. O altă sărbătoare a avut loc aici, miercuri, 23 octombrie, cu ocazia hramului paraclisului „Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului“.
Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov a fost săvârşită de părinţii profesori, în Paraclisul din cadrul acestei clădiri a şcolii, unde îşi desfăşoară activitatea didactică elevii din clasele primare şi gimnaziale. Paraclisul „Sfântul Apostol Iacov“ a fost amenajat la începutul anului şcolar 2010-2011, pentru a folosi nevoilor liturgice şi duhovniceşti ale elevilor din clasele de nivel liceal, de la profilul teologic, care studiau atunci în această locaţie, până în anul şcolar 2012-2013, când elevii profilului teologic s-au mutat în clădirea istorică a Academiei Teologice orădene, redobândită de Episcopia Oradiei, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi demersurile întreprinse de către Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, după zeci de ani de înstrăinare.
Sărbătoarea Sfântului Iacov
La Sfânta Liturghie au participat cadrele didactice ale şcolii şi elevii din clasele de gimnaziu şi de liceu, răspunsurile la strană fiind date de Corul „Diacon Nicolae Firu“, dirijat de arhid. prof. Ştefan Lakatos. Părintele prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Oradiei şi director al Liceului, a transmis mesajul de binecuvântare şi felicitare al Preasfinţitului Episcop Sofronie pentru elevii şi cadrele didactice ale şcolii. La sfârşitul Sfintei Liturghii, elevii au primit din partea ierarhului Oradiei, iconiţe şi dulciuri.
Pr. prof. Radu Rus a vorbit elevilor despre însemnătatea sărbătoririi hramului unui locaş de cult şi a creionat biografia Sfântului Apostol Iacov, subliniind viaţa virtuoasă a sfântului, personalitate cu mare autoritate în Biserica primară, cel care a prezidat Sinodul apostolic de la Ierusalim, din anul 49-50, primul Episcop al Ierusalimului care a murit ca martir, în urma persecuţiei iudeilor împotriva creştinilor.
Pe lângă Sfânta Liturghie, Sfântul Apostol Iacov a mai lăsat o operă teologică valoroasă, aşezată în canonul cărţilor Noului Testament, respectiv „Epistola sobornicească“ ce îi poartă numele, în care, printre altele, este subliniată importanţa capitală a faptelor bune pentru dobândirea mântuirii, fapte fără de care credinţa „moartă este“ (Iacov 2, 20).
Liturghia Sfântului Apostol Iacov este cel mai preţios şi mai vechi monument de literatură liturgică. Sfântul Apostol Iacov a fixat pe temeiuri apostolice sâmburele acestei opere în Biserica din Ierusalim. De la Ierusalim, Liturghia Bisericii primare a ajuns, mai întâi, la Antiohia, prin Sfântul Apostol Pavel şi ucenicii săi, cunoscând o dezvoltare treptată şi devenind Liturghia reprezentativă a ritului liturgic antiohian. În Asia Mică şi în Grecia ea a dat naştere Liturghiilor mai noi, a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghiile bizantine, care i-au luat curând locul. În Ierusalim era încă în întrebuinţare în secolul al IX-lea, iar în restul Orientului ortodox s-a menţinut până prin secolul al XII-lea, după care a fost înlocuită definitiv cu Liturghiile bizantine.
Mai nou, Liturghia Sfântului Apostol Iacov se săvârşeşte în Patriarhia Ierusalimului şi în Biserica Ortodoxă a Greciei, în general de două ori pe an, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov (23 octombrie) şi în prima Duminică după Naşterea Domnului, când sunt prăznuiţi mai mulţi strămoşi după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos, printre care şi Sfântul Iacov.
În Eparhia Oradiei, la iniţiativa şi cu binecuvântarea PS Episcop Sofronie, anul acesta este al patrulea an consecutiv de când se săvârşeşte Liturghia Sfântului Iacov, în ziua de 23 octombrie, în paraclisul aşezat sub ocrotirea sfântului. În prezent, paraclisul serveşte drept lăcaş de rugăciune pentru elevii din ciclurile primar şi gimnazial pentru care, în fiecare zi de vineri, se săvârşeşte aici Sfânta Liturghie. De asemenea, în paraclis Sfânta Liturghie se săvârşeşte şi în duminici şi sărbători, pentru elevii liceului, pentru părinţii acestora şi pentru cadrele didactice.