Sărbătoare la Parohia Costeasca din Capitală
Pentru credincioşii Parohiei Costeasca din Bucureşti, a doua zi de Paşti a fost una de bucurie duhovnicească, întrucât biserica parohiei, cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, a fost binecuvântată cu agheasmă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
După binecuvântarea cu agheasmă, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârşit în continuare Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care i-a îndemnat pe credincioşi să participe la slujbe, pentru că numai aşa pot deveni fii ai luminii.
„În pofida acestei lupte pe care noi o considerăm inegală, când foarte mulţi se străduiesc să rămână fii ai luminii, iar alţii îi asupresc pe aceştia, noi ne gândim la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, Care a spus: «Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric» (Ioan 12, 46). Dintre cei care caută lumina şi doresc să rămână fii ai luminii sunt şi acei credincioşi care vin la Sfânta Liturghie, ştiind că aceasta se săvârşeşte întotdeauna în casa lui Dumnezeu, în zile de sărbătoare, în duminici, dar şi în zile obişnuite. Fii ai luminii sunt şi aceia care zidesc astfel de biserici, locaşuri sfinte în care ne simţim atât de aproape de Dumnezeu, chiar dacă acestea nu sunt construite din lemn... Există această experienţă în viaţa multora dintre noi, când bisericile de lemn construite în trecut nu pot primi mulţi credincioşi. În general, bisericile de lemn nu sunt la fel de încăpătoare ca bisericile din zid”, a spus Preasfinţia Sa, conform TRINITAS TV.
Pentru activitatea desfăşurată la Parohia Costeasca, părintele paroh Dan Toader, protoiereu al Protopopiatului Sector 1 Capitală, a primit Diploma omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”.
„S-a dorit mult acest sfânt locaş, iar aşteptarea noastră a fost încununată astăzi. Aici Îi vom aduce slavă lui Dumnezeu şi vom înălţa rugăciuni pentru toţi cei ce au fost înainte de noi, pentru cei ce sunt astăzi şi pentru cei ce vor veni după noi”, a spus pr. protopop Dan Toader.
Biserica Parohiei Costeasca este al doilea sfânt locaş din Bucureşti care poartă hramul „Învierea Domnului”, primul fiind Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.