Sărbătoare la Parohia „Sfântul Ioan Casian” din San Antonio, Texas

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 04 Martie 2020

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a săvârșit sâmbătă, 29 februarie 2020, Sfânta Liturghie de hram la Parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Casian” din San Antonio, statul Texas, SUA, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Cu această ocazie, răspunsurile liturgice au fost oferite de părintele arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale, preotul Cristian Todireanu și alți membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. La finalul slujbei, psalții au susținut un concert de muzică bizantină și cântece tradiționale românești, informează Agenția de știri BASILICA.

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a vorbit despre importanța iertării semenilor noștri la începutul Postului Mare, iar în continuare, a evocat viața și virtuțile Sfântului Cuvios Ioan Casian, ocrotitorul spiritual al acestui locaș de cult românesc de pe tărâm american, precum și viața Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea. „Un frate al nostru născut în Dobrogea a dus monahismul ortodox în Occidentul Europei, iar unul din ucenicii celuilalt a adus Ortodoxia pe tărâm american, chemându-ne pe toți să urmăm această Ortodoxie și să o mărturisim. (…) Suntem chemați să dăm mărturie despre credința noastră ortodoxă. A fi creștin în ziua de astăzi nu este ușor, dar avem tradiția părinților din Egipt, din Palestina, Dobrogea, Rusia, și din toate locurile sfinte ale creștinătății. Aceștia se roagă pentru noi să ne mărturisim cu toții credința creștină în unitate”, a spus Înaltpreasfin­țitul Părinte Mitropolit Nicolae.