Sărbătoare la Roșcani, Protopopiatul Deva
În Parohia cu hramruile „Bunavestire” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din localitatea Roșcani, Protopopiatul Deva, județul Hunedoara, a avut loc o manifestare cultural-istorică prilejuită atât de aniversarea a 525 de ani de atestare documentară a localităților Roșcani și Mihăiești, cât și de comemorarea a 250 de ani de la actul de rectitorire a bisericii parohiale din Roșcani de către familia cneazului Ladislau Caba.
Programul manifestării a debutat cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către soborul de preoți și diaconi în fața mulțimii de credincioși venită să se roage cu ocazia acestei sărbători a comunității.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și înaintașii comunității parohiale de către soborul de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Florin Dobrei, consilier cultural în cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei.
În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele Florin Dobrei a împărtășit celor prezenți salutul și binecuvântarea Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei și a punctat, în câteva cuvinte, principalele evenimente istorice din viața Parohiei Roșcani. La final, parohul Victor Șuiaga a mulțumit atât soborului de preoți și diaconi slujitori, precum și tuturor reprezentanților autorităților centrale și locale prezenți și tuturor credincioșilor participanți la acest moment festiv din viața Parohiei „Bunavestire” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din localitatea Roșcani.