Sărbătoare la Satu Mare
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Satu Mare, cu ocazia hramului.
Ierarhul l-a hirotonit diacon pe ipodiaconul Andrei Ignaţiu Banc, cu slujire la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Satu Mare. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois. După Sfânta Liturghie, diaconul Ionuţ Socolan a fost hirotesit arhidiacon.
Preasfințitul Episcop Iustin le-a vorbit celor prezenţi despre pericopa evanghelică a vindecării orbului din naştere şi despre Sfântul Constantin şi mama sa, Elena.
„Să reţinem din Sfânta Evanghelie că Hristos este lumina lumii şi că Evanghelia lui Hristos a fost cuvântul adus din Cer, prin care s-a luminat pământul”, a subliniat ierarhul.
La final, Preasfinția Sa a primit în dar de la pr. paroh Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, şi de la preoţii slujitori ai bisericii o icoană a Sfinţilor Constantin şi Elena.