Sărbătoare la Schitul Vovidenia

Data: 23 Noiembrie 2013
Ca în fiecare an, Schitul Vovidenia, veche vatră de sihăstrie românească, ctitoria vlădicului Ioanichie al Romanului, şi-a serbat hramul pe 21 noiembrie. Aflat la începutul Postului Naşterii Domnului, praznicul Intrării în Templu a Sfintei Fecioare Maria ne îndeamnă  să ne pregătim cu bucurie şi mai intens ca să devenim „templul“ prezenţei duhovniceşti a lui Hristos, Pruncul Sfânt, Cel care tainic vine în viaţa noastră, precum tainic coboară din Slava cerească în peştera Betleemului, făcându-se Om ca pe noi să ne îndumnezeiască. 
 
Programul liturgic al sărbătorii a început de miercuri seară prin slujba Privegherii, oficiată de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, la care au participat mulţi pelerini veniţi de aproape sau de departe ca să însoţească pe prunca Maria la cinstita sa intrare în Templu. A doua zi, dimineaţa, au fost citite slujba Acatistului, Ceasurile, după care a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop -vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din sobor au făcut parte stareţul Mănăstirii Neamţ, arhim. Benedict Sauciuc, părintele Florin Chirilă, inspector eparhial, şi alţi părinţi din obştea mănăstirii şi a schitului. Răspunsurile la strană au fost date de un cor alcătuit din studenţi la Teologie şi Conservator, dirijaţi cu măiestrie de pr. diacon Ciprian Rusu. La sfârşitul slujbei, după ce mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi, Preasfinţia Sa a rostit un bogat şi emoţionant cuvânt de învăţătură în care a accentuat importanţa sărbătorii şi implicaţiile acesteia în urcuşul nostru duhovnicesc către praznicul Naşterii Domnului şi întâlnirea cu Dumnezeu Copilul, subliniind că: „Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine, dar şi definirea noastră ca persoane, chemate să fim în permanentă comuniune cu Dumnezeu“. Egumenul schitului, arhim. Mihail Daniliuc, a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru prezenţa aducătoare de arhierească şi părintească binecuvântare la hramul schitului din poiana liniştii, dar şi credincioşilor, care iubesc aşezarea monahală şi o susţin în încercarea ei de „înviere“. 
 
Apoi, soborul de preoţi şi diaconi s-a deplasat în procesiune către intrarea în incinta aşezământului monahal, unde Preasfinţitul Părinte Calinic a sfinţit cele patru icoane executate în tehnica mozaic, care străjuiesc accesul în străvechiul schit al Mănăstirii Neamţ. Pe lângă mulţimea credincioşilor, la sărbătoare au participat şi oficialităţi locale ale oraşului Târgu Neamţ şi ale comunei Vânători-Neamţ.
 
Hramul s-a încheiat cu săvârşirea pomenirii celor adormiţi şi cu agapa oferită tuturor celor care au venit să o conducă pe Sfânta Pruncă Maria în Biserică. (M.D.)