Sărbătoare luminoasă și daruri pentru copii la Caransebeș

Un articol de: Darius Herea,   Arhid. Pavel Canea - 28 Decembrie 2025

Praznicul Nașterii Domnului a reunit și în acest an numeroși credincioși din Caransebeș la Catedrala Episcopală din municipiu pentru a se ruga la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitorii catedralei, dar și părinți consilieri și inspectori ai Centrului eparhial. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Episcopale, dirijat de părintele profesor Petru Paica. Mulți dintre credincioșii prezenți la sfânta slujbă s‑au împărtășit cu Sfintele Taine, printre ei numeroși copii și tineri, aceștia primind și pachețele cu dulciuri.

„Astăzi, suntem invitați să îi aducem Pruncului Divin daruri, în loc de aur, smirnă și tămâie. Prin urmare, cred că Mântuitorului trebuie să‑I aducem inima noastră curată și bună, plină de iubire și plină de lumina credinței. Suntem încredințați că Domnul și Mântuitorul este în mijlocul nostru pentru că El ne‑a spus: «Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor»”, a explicat PS Părinte Lucian la final.

La sfârșit, părintele Alin Câmpean, consilier eparhial, a prezentat ultimul număr din publicația Eparhiei Caransebeșului „Foaia Diecezană”. Aceasta a fost împărțită, alături de iconițe, tuturor credincioșilor prezenți.