Sărbătoare pentru credincioșii din Grui Sohodol

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 01 Noiembrie 2016

În cea de a 22-a Duminică după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioşilor din Parohia Grui Sohodol, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Cu acest prilej a fost săvârşită şi slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Credincioşii din Parohia Grui Sohodol, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, au participat în ultima duminică a lunii octombrie la momente de înaltă trăire duhovnicească, prilejuite de sfinţirea noii biserici, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. La ceas de aleasă sărbătoare pentru micuţa comunitate ce aparţine administrativ de comuna Baia de Fier, slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Momentele liturgice, la care au participat şi reprezentanţii autorităţilor publice locale, au încununat eforturile făcute în ultimii ani pentru ridicarea sfântului locaş de închinare şi rugăciune. Sfântul locaş a fost ridicat între anii 2008 şi 2016, prin grija preotului paroh Simion Leonard Cărăuşu, cu sprijinul enoriaşilor şi al Consiliului Local al Primăriei Baia de Fier. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârşită şi hirotonia întru preot a diaconului Petre Dragoş Ruică, pe seama Parohiei Brăneşti, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj, precum şi hirotonia întru diacon a tânărului teolog Ilie Boată, pe seama Parohiei Unirea II, Protoieria Băileşti, judeţul Dolj.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală (de la Luca 16, 19-31), despre „bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr”. „Dacă facem comparaţie cu viaţa noastră, constatăm cu multă durere că nu de puţine ori şi noi avem un Lazăr, care este sufletul nostru. Pe acesta îl părăsim plin de bube, îl lăsăm fără hrană şi îmbrăcăminte, adică fără Spovedanie şi fără Sfânta Împărtăşanie. Oare nu este sufletul nostru, în aceste cazuri, precum Lazăr? Căci, precum Lazăr, sufletul nostru zace în boli, în nevoi şi suferinţe şi abia primeşte câte o fărâmitură când ne amintim să rostim o rugăciune, sau să mai trecem pe la biserică. Iată cum mintea noastră, iată cum înţelepciunea noastră, fără Dumnezeu, ne aseamănă în comportament cu bogatul nemilostiv. Adică, nu avem milă de suflet pe care îl lăsăm să zacă nepocăit, neîngrijit şi fără nici o rânduială. Ajungem astfel la pragul trecerii din această lume nepregătiţi pentru viaţa cea veşnică. Iar sufletele celor nepregătiţi vor ajunge în chinurile cele veşnice ale iadului, atât de sugestiv descrise în Evanghelia de astăzi. Să luăm aminte, aşadar, că viaţa este scurtă şi repede vine ziua plecării din această lume, şi nu ne dorim soarta bogatului care a ajuns în focul cel veşnic. Să ne silim, cât mai avem la dispoziţie timpul oferit de Dumnezeu pe acest pământ, spre a duce o viaţă curată, o viaţă responsabilă pentru sufletul nostru pe care să nu-l lăsăm, ca pe săracul Lazăr, fără de haine şi hrană, fără de Sfintele Taine ale Bisericii, îndeosebi fără Spovedanie şi fără Sfânta Împărtăşanie. Totodată, să ne rugăm şi pentru strămoşii plecaţi la cele veşnice, pentru că, la fel ca şi noi, poate au amânat în viaţa lor pământească momentul întoarcerii la Dumnezeu, au uitat că au un suflet şi a venit ziua în care sufletul a fost luat de la ei fără a fi pregătiţi. Prin urmare, să ne rugăm la Milostivul Dumnezeu să-i ridice pe ei din osânda cea veşnică, la viaţa cea fericită alături de Dreptul Lazăr, în sânul lui Avraam”, a spus IPS Părinte Irineu.

Pentru osteneala depusă în sfânta lucrare de construire şi împodobire a Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Grui Sohodol, comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, preotul paroh Simion Leonard Cărăuşu a primit rangul bisericesc de iconom, iar mai mulţi credincioşi au primit gramate chiriarhale de apreciere din partea Mitropoliei Olteniei.