Sărbătoare pentru ia românească

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 22 Iunie 2019

Ziua Universală a Iei, sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, este un binevenit prilej pentru muzee, direcţii de cultură sau autorităţi locale de a organiza festivaluri, expoziţii, concerte populare, târguri şi ateliere menite să reînvie tradiţiile româneşti şi să promoveze cămaşa populară românească. Manifestările vor avea loc, mai ales sâmbătă şi duminică, în Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare şi în numeroase alte localităţi din ţară.

La Bucureşti, cea de-a doua ediţie a Festivalului Iei, care reuneşte expoziţii de costume populare, proiecţii de filme româneşti şi concerte, se va desfăşura sâmbătă şi duminică la Casa Artelor „Dinu Lipatti”. Festivalul va începe, așadar, sâmbătă, de la ora 18:00, în curtea Casei Lipatti, cu expoziţia în aer liber intitulată „Ia - istorie şi evoluţie”. Sunt prezentate costume populare de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi expoziţia de „Ii Breaza” de Anda Mănescu. În ambele zile ale festivalului, între orele 18:00 și 20:00, vor avea loc ateliere de olărit şi modelaj în lut. De asemenea, în fiecare seară vor avea loc două proiecţii de filme româneşti de colecţie şi recitaluri extraordinare de muzică românească.

La Iaşi, localnicii şi turiştii sunt invitaţi să îmbrace ia şi să participe, duminică, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Iei - RomânIA Autentică, ce va avea loc în Piaţa Palatului Culturii şi pe pietonalul Ştefan cel Mare. Punctul central al evenimentului va fi un spectacol de muzică şi dansuri populare în care vor evolua, alături de alţi rapsozi cunoscuţi, maestrul Nicolae Botgros şi Orchestra „Lăutarii”.

Totodată, până pe 24 iunie, pe pietonalul Ştefan cel Mare este organizat Târgul meşterilor populari „RomânIA Autentică”, în care meşteri din România şi din Republica Moldova vor expune şi comercializa ii, vâlnice, catrinţe, opinci, dar şi alte accesorii. Atât la concert, cât şi la celelalte evenimente, „biletul de intrare” este ia.

Vizitatorii îmbrăcaţi în ie beneficiază de acces gratuit în weekend şi la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde vor avea loc mai multe evenimente dedicate portului nostru popular.

„În programul pregătit pentru această ediţie regăsim târgul de ii şi obiecte tradiţionale, plimbarea în IE cu Biciclete Cochete, expoziţia «Măiestria, Wow - expoziţie de cămăşi cusute cu pasiune», de doamnele din grupul Semne cusute, Bucureşti, şi Măiestria de la Chişinău, ateliere pentru părinţi şi copii, ora de joacă sau concursul «Cea mai frumoasă ie în familie». Intrarea la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi liberă sâmbătă şi duminică (22-23 iunie) pentru toţi cei care poartă ia”, se arată într-un comunicat al instituției muzeale.

Vizitatorii vor participa la Hora de Sânziene, după săvârşirea Sfintei Liturghii de duminică, în poiana bisericii din Bezded, mai anunță organizatorii.

Duminică va fi sărbătoare şi la Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, unde au fost pregătite expoziţii, activităţi cultural-artistice şi ateliere menite să promoveze cămaşa tradiţională românească.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean au anunţat că muzeografii vâlceni au umblat, pentru al patrulea an consecutiv, la „lada de zestre” a instituţiei şi au pregătit pentru public cele mai frumoase şi vechi ii pe care le au în patrimoniu. Colecţia de port popular şi textile de interior a muzeului vâlcean este una extrem de bogată, cuprinzând peste 4.000 de piese din costumul popular românesc, ele fiind adunate din tot judeţul, în decurs de 50 de ani.

De asemenea, Muzeul Satului din municipiul Baia Mare va organiza evenimentul „MândrIEmaramureşană” gândit să promoveze autenticul, cultura şi tradiţia rurală. „Anul acesta va fi o ediţie cu totul specială, o ediţie gândită pe un program care conţine proiecţie de filme documentare, conferinţe, dar şi concerte de cântece şi doine maramureşene sau transilvane mai puţin cunoscute. Partea inedită a programului nostru va fi o întâlnire cu gastronomia populară”, a spus directorul muzeului, Monica Mare.