Sărbătoare pentru vârstnicii din Braşov
Fundaţia "Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov" acordă o atenţie specială persoanelor vârstnice care, din 2005 organizează în fiecare an, trimestrial, aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii cu vârsta peste 60 de ani, care participă la slujbe în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Braşov. În cei şase ani au fost aniversaţi 574 de credincioşi, conform pr. paroh Corneliu Gârbacea. Joi, 12 mai, fundaţia a organizat aniversarea pentru 18 credincioşi născuţi în lunile aprilie, mai şi iunie, cu vârste între 61 şi 80 de ani. Programul religios de la biserică a cuprins rugăciuni de mulţumire, pentru ziua de naştere şi pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos. Sărbătoriţilor li s-au oferit flori, o felicitare şi un dar duhovnicesc ("Trei mari duhovnici din mănăstirile nemţene", "Acatistul Sfântului Pantelimon" şi un pliant cu informaţii referitoare la activitatea fundaţiei). Sărbătoarea a continuat la Restaurantul "Dreher", care a oferit sărbătoriţilor un prânz festiv. La pregătirea aniversării au contribuit numeroşi sponsori, conform pr. Corneliu Gârbacea, preşedinte al Fundaţiei "Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov". (O.R.)