Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Patriarhală
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Privegherii de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează basilica.ro. În cadrul Utreniei speciale s-a cântat Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar la final a avut loc procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale cu Epitaful care înfățișează scena Adormirii Maicii Domnului. În timpul celor patru opriri rânduite au fost rostite ectenii speciale. După procesiune, toți credincioșii prezenți au trecut pe sub Epitaful purtat de preoți, la intrarea în locașul de cult. Cântările slujbei au fost date de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
În cuvântul său de învăţătură rostit la finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Ieronim a spus că Maica Domnului este „o adevărată culme a sfinţeniei, este un model pentru totdeauna al creştinătăţii”. „Fecioara Maria este pentru lumea creştină vestirea zorilor mântuirii, iar lumina sa vine din Lumina lui Dumnezeu, din Lumina Fiului lui Dumnezeu pe care Părintele Îl trimite în lume ca să ia chipul nostru şi să îl ridice din nou acolo unde a fost. Fecioara Maria este aceea pe care o văd poeţii şi cântăreţii Vechiului Testament ca împodobită cu trandafiri, încununată cu crini şi cea de care se bucură toată făptura pentru că peste ea Dumnezeu a revărsat adevărate râuri de binecuvântare şi de har”, a mai spus Preasfinţia Sa.
În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că Sfânta Fecioară Maria a fost ridicată la cer, deoarece „trupul său, care a atins culmile sfinţeniei, nu putea să rămână în moarte, şi Cel care a păzit-o în aceste evenimente o păzeşte, iată, şi în moarte, şi trupul său este mutat la ceruri. Nu gustă stricăciunea, degradarea aceasta pe care o aduce moartea şi mărturia primă este că atunci când Toma vine şi vrea şi el să se binecuvânteze prin atingerea de preacuratul trup al Născătoarei de Dumnezeu, ridicându-se lespedea mormântului, au găsit acolo numai giulgiurile singure”, a spus Preasfinţia Sa, potrivit Radio TRINITAS.