Sărbătoarea bisericii istorice a Mănăstirii Hodoș-Bodrog

Data: 22 Noiembrie 2022

În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi al pelerinilor de la Mănăs­tirea Hodoş-Bodrog, județul Arad, pentru a prăznui hramul bisericii vechi care datează de la 1370.

Chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica nouă a mănăstirii, înconjurat de un sobor din care au făcut parte: protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii; arhim. Nestor Iovan, protos. Iustin Popovici, consilier cultural al eparhiei; protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad; arhid. Claudiu Condurache și alţi slujitori.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a spus că „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” este un model pentru consacrarea în slujba lui Dumnezeu a credinciosului, prin râvna părinților de a crește copiii în virtuțile creștine, devenind toți folositori societății. Răspunsurile liturgice au fost date de obștea mănăstirii.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protos. Nicolae Tang a mul­țumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru pre­zența la hramul istoric al mănăstirii, pentru cuvântul de învăță­tură și permanenta îndrumare duhovnicească, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.