Sărbătoarea Facultății de Teologie din Târgoviște

Data: 02 Feb 2026

Cu prilejul sărbătoririi Sfin­ților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învăță­mântului teologic ortodox, vineri, 30 ianuarie, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală din Târ­goviște a fost prezent și Înaltprea­sfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal. 

Din sobor au făcut parte părinții profesori ai Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgo­viște, coordonați de pr. prof. dr. Florea Ștefan, decanul facultății. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul facultății, dirijat de lect. dr. Mihail Vlădăreanu, iar pr. lect. dr. Marian Bugiulescu a susținut o meditație despre însemnătatea Sfinților Trei Ierarhi în viața și teologia Bisericii.

În cuvântul său, ierarhul a subliniat că sfinții sunt modele desă­vârșite de viață întru Hristos, repere de jertfelnicie, bunătate și misiune în slujba Evangheliei, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. 

Sărbătoarea hramului a început joi, 29 ianuarie, în biblioteca facul­tății, unde pr. conf. dr. Sorin Bute a susținut conferința cu titlul „Actualitatea modelului Sfinților Trei Ierarhi: unitatea dintre credință, cuvânt și faptă”.