Sărbătoarea familiei, la Brașov
În perioada premergătoare sărbătorii Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, ocrotitorii familiei creștine, la Capela „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov au avut loc evenimente duhovnicești și social-filantropice. O parte dintre activitățile social-filantropice s-au desfășurat la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov: asigurarea pe o lună a necesarului de apă pentru pacienții internați în cadrul compartimentului de îngrijiri paliative; fiecare pacient a primit câte un pachet consistent de alimente; s-a asigurat și un necesar de consumabile specifice (scutece pentru adulți, prosoape de bucătărie, sonde urinare etc.) pentru o perioadă mai îndelungată. În duminica premergătoare sărbătorii Sfinților Mucenici Adrian și Natalia, după citirea Acatistului Sfinților și participarea la Sfânta Liturghie, a urmat o agapă frățească în aer liber, la care au participat și voluntari activi ai Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei”. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor s-a aflat și pr. Florin Pavel de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
„Dăm Slavă bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră. Ne bucurăm de faptul că acum pe final de an bisericesc putem împărtăși cu toții bucuria Liturghiei după Liturghie. Mulțumim tuturor celor care încearcă să își dedice o parte din timpul lor și fraților aflați în suferință. Nu este un lucru ușor, mai ales în contextul societății actuale, însă este necesar să nu uităm îndemnul Sfântului Apostol Iacov care ne spune în Epistola sa că măsura credinței noastre este dată de faptele pe care le săvârșim”, ne-a spus pr. Ciprian Nistor coordonator al Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” și preot la capela amintită.