Sărbătoarea fiilor satului, la Topolovățu Mare, județul Timiș
În localitatea timișeană Topolovățu Mare a avut loc duminică, 3 martie, un eveniment dedicat cinstirii fiilor satului, organizat în colaborare de Parohia Ortodoxă, Primăria și Școala Gimnazială din localitate. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, care a fost întâmpinat la biserica parohială cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe”, de reprezentanții autorităților locale, copii și tineri îmbrăcați în tradiționalul port bănățean.
Evenimentul a început cu slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, oficiată de parohul Ovidiu Foale, împreună cu un sobor de preoți din satele învecinate la biserica parohială cu hramul „Sfântul Mucenic Gheorghe”. În cadrul slujbei au fost pomeniți atât ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, cât și personalitățile care au făcut cunoscut acest sat bănățean în întreaga lume.
Manifestarea a continuat la Căminul Cultural din Topolovățu Mare, unde a avut loc o festivitate de cinstire și de premiere a fiilor satului. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, în calitate de preşedinte de onoare al Uniunii Jurnaliştilor din Banatul istoric, a oferit Placheta de Excelenţă şi Diploma de Onoare unor fii ai satului care sunt profesori universitari, scriitori şi jurnalişti: prof. dr. Ioan Viorel Boldureanu, prof. dr. Jiva Milin, prof. Mircea Pora şi gazetarul Constantin Jichiţa.
„Uniunea Jurnaliștilor din Banatul istoric a venit să aducă cinste celor patru bărbați de seamă din această localitate, toți fii de țărani. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hotărât ca anul acesta, în Biserica Ortodoxă Română, să fie declarat «Anul satului românesc», adică să ne întoarcem la rădăcini, să ne întoarcem acolo de unde curge izvorul de apă cristalină: credința curată în Dumnezeu. Distinși laureați, dumneavoastră veți rămâne pe cununa de cinste a acestei localități. Cinste părinților dumneavoastră care v-au crescut în dragoste de țară și în credința strămoșească”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Festivitatea a mai cuprins un program de muzică și dansuri populare românești din zona de câmpie a Banatului și recitaluri de poezie în grai bănățean. Au urcat pe scenă Ansamblul „Flori Bănăţene” din Topolovâțu Mare și Ansamblul „Junii Iosifalăului”, care au susținut câte un program de jocuri populare din zona de şes a Banatului.
La evenimentul de cinstire al fiilor satului, au fost prezenți profesori de la Catedra de Teologie din Timișoara, ing. Titu Bojin, preşedintele Senatului Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric, Vasile Todi, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric, Ovidiu Doţa, primarul comunei Topolovăţu Mare, numeroși invitați din zonă.
„E soare în sufletele mulţimii de oameni sosiţi la biserica din Topolovăţu Mare, în după-amiaza aceasta de duminică, la început de primăvară. Nicicând n-a cunoscut comuna o asemenea sărbătoare de spirit ca acum. Lumea de prin toate satele din jur a venit - cu mic, cu mare - să ia parte la rugăciune, în biserica lor, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cu profesori de la Catedra de Teologie din Timişoara”, a spus Constantin Jichița, un fiu al satului.