Sărbătoarea Întrupării Domnului la catedrala din Suceava

Un articol de: Irina Ursachi - 27 Decembrie 2022

Slăvitul praznic al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos a adus bucurie, lumină și pace în sufletele celor prezenți duminică, 25 decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, unde Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltprea­sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhi­episcopale, dirijată de părintele Lucian-Ionuț Tablan Popescu. La momentul chinonicului, membrii corului au susținut un scurt recital de colinde, bucurându-i astfel pe toți cei prezenți.

La final, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, a dat citire scrisorii pastorale la Nașterea Domnului a Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, intitulată „Taina Întrupării Cuvântului”. În cadrul acesteia a fost evidențiat faptul că prin venirea în lume a Mântuitorului și, mai apoi, prin Răstignirea Sa, umanitatea a primit darul prin care se poate face părtașă Împărăției lui Dumnezeu.
Pentru a încununa bucuria acestei zile închinate venirii în lume a Mântuitorului, la finalul slujbei, Grupul de copii „Trapezuntul” a interpretat colinde tradiționale româ­nești.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhi­episcop Calinic le-a mulțumit colindătorilor, corului, copiilor, soborului slujitor și credincioșilor veniți și de această dată în număr mare, urându-le ca Dumnezeu să le dăruiască tuturor un an cu mai mult bine. Vestitorii Nașterii Domnului au fost răsplătiți de Înaltpreasfinția Sa cu daruri.

Credincioșii au fost binecuvântați de ierarh prin stropire cu apă sfințită, cei prezenți primind și iconițe cu praznicul Nașterii Domnului.

La final, potrivit obiceiului, sta­rețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, arhim. Serafim Grigoraș, împreună cu slujitori ai sfântului lăcaș, a vestit bucuria Nașterii Domnului obștii așeză­mântului monahal.