Sărbătoarea istorică a Mănăstirii Cernica

Mănăstirea Cernica din județul Ilfov și‑a sărbătorit astăzi, 6 august, hramul istoric de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului. Cu acest prilej, numeroși credincioși și pelerini au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale praznicului Schimbării la Față a Domnului, evidențiind faptul că lumina necreată descoperită pe Muntele Tabor reprezintă slava dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos și chemarea fiecărui credincios la înnoire lăuntrică, pocăință și împărtășire din harul lui Dumnezeu: „Mântuitorul i‑a întrebat pe ucenici: «Cine zic oamenii că sunt Eu?» A auzit mai multe răspunsuri, care exprimau doar părerile oamenilor. Unii spuneau că este Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre proroci. Dar Mântuitorul a insistat: «Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?» Nu era atât de preocupat de părerea celorlalți, cât dorea să vadă dacă ucenicii au înțeles ceva din cuvintele și din faptele pe care nimeni altcineva nu le rostise și nu le săvârșise vreodată. În numele tuturor, Simon Petru a răspuns: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». El a înțeles acest adevăr, chiar dacă și după această mărturisire, care avea să însemne începutul Bisericii zidite pe credința sa, avea să treacă prin momente de slăbiciune. Domnul i‑a spus atunci: «Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea». Totuși, după această mărturisire, Petru avea să se clatine, așa cum se clatină orice om. Nu doar cei care au stat în preajma Mântuitorului, ci toți oamenii sunt supuși slăbiciunii. Evanghelia ne spune că Mântuitorul a luat cu Sine trei dintre apostolii Săi: pe Ioan, Evanghelistul iubirii și ucenicul credincios până la moarte, pe Iacov, fratele acestuia, și pe Petru. Știm că Mântuitorul îi iubea pe toți apostolii, însă pe aceștia îi avea adesea aproape în momentele cele mai importante. Din relatările Sfintelor Evanghelii știm că cei doi fii ai lui Zevedeu au dorit să fie mereu aproape de Mântuitorul, chiar dacă cererea lor nu a fost bine primită de ceilalți apostoli. Știm, de asemenea, că Petru a mărturisit că va merge cu Domnul până la moarte și că va muri împreună cu El, chiar dacă Mântuitorul i‑a spus că, înainte de cântatul cocoșului, se va lepăda de El de trei ori. De această dată însă, Mântuitorul i‑a luat pe acești trei apostoli pentru a‑i pregăti în vederea evenimentelor care aveau să se petreacă, peste puțin timp, în Ierusalim. Dacă așezăm cronologic această sărbătoare, Schimbarea la Față a avut loc cu aproximativ patruzeci de zile înainte de Sfintele Paști. Mântuitorul le vestise deja ucenicilor pătimirea Sa, iar după coborârea de pe Muntele Tabor avea să le vorbească din nou despre răstignirea, moartea și Învierea Sa. Sfântul Ioan Damaschin spune că Mântuitorul i‑a luat pe acești trei ucenici pentru a‑i pregăti în vederea răstignirii Sale. Ei văzuseră atâtea minuni: cum Domnul a dat vedere orbilor, a curățit leproșii, a înviat morții și a săvârșit nenumărate alte minuni. Cu toate acestea, le‑ar fi fost greu să înțeleagă cum Cel pe care Îl văzuseră făcând toate acestea avea să fie batjocorit pe străzile Ierusalimului, răstignit și pus în mormânt ca un om obișnuit. De aceea, Mântuitorul i‑a luat pe acești ucenici pentru ca ei să vadă slava Dumnezeirii Sale și să înțeleagă că Cel care avea să fie batjocorit, răstignit și pus în mormânt nu era un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu, Care Se jertfea din nemărginita Sa iubire pentru răscumpărarea oamenilor”.

De asemenea, ierarhul a subliniat că Schimbarea la Față a Domnului descoperă slava dumnezeiască a Mântuitorului și anticipează lumina Învierii, chemându‑i pe credincioși să urmeze calea sfințeniei și a comuniunii cu Dumnezeu: „Despre ceea ce s‑a întâmplat pe Muntele Tabor, ucenicii Mântuitorului aveau să vorbească după Învierea Lui și, mai ales, după Pogorârea Duhului Sfânt, cu un curaj pe care până atunci nu îl avuseseră. Duși înaintea Sinedriului și a autorităților vremii, care le erau potrivnice, Sfinții Apostoli au mărturisit: «Nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut și am auzit». Ei se refereau nu doar la ceea ce se petrecuse pe Muntele Tabor, ci la toate celelalte momente ale propovăduirii Evangheliei lui Hristos. Sărbătoarea Schimbării la Față este, așa cum ne învață Sfântul Ioan Damaschin, și o chemare adresată fiecăruia dintre noi de a ne deschide inimile pentru a contempla slava cea negrăită descoperită de Mântuitorul Hristos. El este «Același ieri și astăzi și în veci». Nu este într‑o zi mai slăvit și în alta mai puțin slăvit; slava Sa este aceeași dintotdeauna. Ochii noștri sunt însă adeseori ținuți ca să nu‑L cunoască, asemenea ochilor celor doi ucenici care mergeau spre Emaus. Evanghelia spune: «Ochii lor erau ținuți ca să nu‑L cunoască». Sărbătoarea Schimbării la Față ne cheamă, înainte de toate, să descoperim această lumină pe care imnografii Bisericii o numesc, în cuvintele troparului, «Lumina cea necreată». Nu este o lumină creată, care se poate stinge la un moment dat, ci lumina care luminează acum și va lumina în veci pe cei care vor avea bucuria de a fi împreună cu Domnul în Împărăția Sa”.

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Vasile Pîrjol, starețul Mănăstirii Cernica, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru bucuria de a fi săvârșit Sfânta Liturghie la hramul istoric al așezământului monahal, precum și pentru cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej.