Sărbătoare la Mănăstirea Nucet din județul Dâmbovița

Data: 20 Aprilie 2026

Mănăstirea Nucet, una dintre cele mai vechi vetre monahale ale Arhiepiscopiei Târgoviștei, a devenit vineri, 17 aprilie, locul unei ample manifestări de cre­dință, prilejuită de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Foarte mulți credincioși, dintre care numeroși tineri din Nucet, din localitățile învecinate și din municipiul Târ­goviște, au sosit, împreună cu pre­o­ții de la parohiile lor, încă de la primele ore ale dimineții, pentru a lua parte la acest eveniment liturgic.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica mănăstirii de Înaltprea­sfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Conform tradiției, s-a mers apoi în procesiune către pădurea din apropierea mănăstirii, la cunoscutul loc „Fântâna de leac”, unde ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a apei și i-a binecuvântat pe cei prezenți.

La eveniment au luat parte oficialități centrale și locale.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfinția Sa a subliniat dimensiunea teologică a sărbătorii, arătând că Izvorul Tămăduirii are în centrul său pe Maica Domnului, care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu - Biruitorul morții, cea care mijlocește pururi pentru noi și se constituie în expresia cea mai înaltă a iubirii Creatorului. Ierarhul a mai arătat că Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare care poate fi înțeleasă numai din perspectiva Învierii Domnului - izvorul credinței, mărturiei și vieții noastre, minunea care a transformat ireversibil istoria și civilizația umană, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviș­tei.