Sărbătoarea Mănăstirii Peștera Ialomiței din Munții Bucegi

Data: 30 Iunie 2026

Numeroși pelerini și credin­cioși, împreună cu turiști aflați în Munții Bucegi, au participat luni, 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înalt­prea­sfințitul Părinte Nifon, Arhi­episcopul Târgoviştei, Mitropolit ono­rific şi Exarh patriarhal, cu prilejul hramului, la Altarul de vară de lângă biserica nouă a Mănăstirii Peștera Ialomiței, judeţul Dâmboviţa. 

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat importanța Sfinților Apostoli Petru și Pavel, „cei doi mari corifei și stâlpi ai Bisericii, extraordinari misionari și propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos pentru istoria Bisericii și a lumii noastre”. „De-a lungul timpului, nu­meroși au fost cei care au dorit să combată și să distrugă Biserica, dar nu au reușit, fiindcă Bunul Dumnezeu a risipit toate încercările lor, așa cum a promis Sfântului Apostol Petru, cel care a mărturisit în mod splendid dumnezeirea Mântuitorului și a predicat la Cincizecime, atunci când Biserica a luat ființă ca instituție istorică, divino-umană”, a spus Arhiepiscopul Târgoviştei. De asemenea, a arătat că „unul dintre cei mai înțelepți și erudiți reprezentanți ai lumii antice, convertit în chip magnific pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, a fost un adevărat geniu misionar, care a gândit, a vorbit și a scris în mod minunat, reușind să surprindă fără egal chintesența învățăturii creștine”.

La eveniment au luat parte: comisar-șef de Poliție Ion-Viorel Polexe, inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa; locotenent-colonel ing. Cristian-Claudiu Florea, inspecto­rul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” - Dâmboviţa; colonel Mihai Matei, inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” - Dâmboviţa; George Adrian Bîlcan, directorul tehnic al Direcției Silvice Dâmbovița; ing. Clementin Negu­țescu, directorul Parcului Național Bucegi; Mihai Laurențiu Moraru, primarul comunei Moroeni; Ion Dicu, primarul comunei Pietroșita, și Marian Bunea, primarul comunei Perșinari, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.