Sărbătoarea Mănăstirii Prisaca din județul Dolj
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Prisaca, din județul Dolj, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Din soborul care s-a rugat împreună cu ierarhul a făcut parte și părintele protos. Grigorie Sandu. În cadrul sfintei slujbe, teologul Mihnea Ilie Trică a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Ișalnița, din Protoieria Craiova Nord.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit depre viața aleasă a Sfântului Gheorghe și despre mărturisirea acestuia înaintea împăraților persecutori: „Este un moment de rugăciune, de înălțare sufletească, de preamărire a lui Dumnezeu, având pe Sfântul Gheorghe ajutătorul și ocrotitorul nostru. Mucenicul Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Gheorghe, mărturisitorul și purtătorul de biruință, s-a nevoit și s-a ostenit în vremea împăraților persecutori. Pe aceștia i-a înfruntat cu nădejdea și cu ajutorul Sfântului Duh, Cel care a vorbit prin Sfântul Gheorghe și l-a arătat pe el învingător din toate împrejurările vieții. Sfântul Gheorghe, fiind în fața persecutorilor săi, care căutau cu toate mijloacele să-l abată de la calea cea bună și de la calea spre Împărăția cerurilor, pe toate aceste ademeniri și promisiuni omenești le considera ca pe niște lucruri trecătoare. Cu ochii ațintiți la Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în acest război s-a arătat neînfricat și purtător de biruință”.