Sărbătoarea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Cârțișoara

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 30 Iunie 2024

Așezământul monahal din apropierea loca­lității Cârțișoara, județul Sibiu, și-a sărbătorit hramul din acest an prin Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhi­episcopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. La sărbătoarea hramului au participat nu­meroși credincioși din comunitățile învecinate și pelerini.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară al mănăstirii, iar în sobor s-au aflat slujitori ai sfintelor altare de la mănăstiri și parohii din Arhiepiscopia Sibiului, informează Mitropolia Ardealului. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Adrian Ichim a fost hirotonit diacon.

În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Mitropolit Laurențiu a subliniat rolul important pe care Sfinții Apostoli Petru și Pavel l-au avut în istoria Bisericii prin zelul lor misionar, viața lor duhovnicească și mărturisirea lor.

„Mântuitorul, după Învierea Sa, l-a repus în apostolat pe Petru, i S-a arătat și i-a zis: «Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea», adică pe piatra credinței pe care acesta a mărturisit-o. Sfântul Apostol Petru a fost cel care L-a mărturisit în numele ucenicilor pe Mântuitorul ca Dumnezeu și om: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!» Această mărturisire a lui Petru o citim noi ca primă Evanghelie la sfințirea unei noi biserici, pentru că este o mărturisire care stă la temelia credinței noastre ortodoxe. (...) Cel care a venit să completeze, să întărească lucrarea pe care ucenicii o vor împlini a fost Sfântul Apostol Pavel, care a fost un om învățat. (...) Pe drumul Damascului, îl cheamă Mântuitorul Iisus Hristos, chemarea fiind realizată într-un mod special; dacă ucenicilor celorlalți li S-a arătat Mântuitorul după Înviere, după ce ei L-au cunoscut și au încercat să-L redescopere după Înviere altfel decât era înainte, pentru că era cu trupul îndumnezeit, iată că Sfântului Apostol Pavel i Se arată Mântuitorul în chip de lumină, mergând pe drum, o lumină orbitoare l-a aruncat la pământ și a auzit un glas. Minunea aceasta l-a transformat pe acest zelos apărător al iudaismului într-un mare Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii, duhovnicul mănăstirii, arhimandritul Dimitrie Papacioc, i-a mulțumit ierarhului în numele obștii monahale pentru vizita arhierească în zi de hram. Monahia Siluana, stareța mănăstirii, i-a oferit în dar ierarhului o bederniță cu icoana Sfinților Apostoli Petru și Pavel.