„Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este lumină pentru viața noastră”
Prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, Nașterea Maicii Domnului, a fost celebrată în Biserica Ortodoxă Română luni, 8 septembrie. Cu acest prilej, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale a fost săvârșită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni și cereri pentru izbăvirea de secetă și luminarea minții elevilor la început de an școlar, iar la final Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța sărbătorii în istoria mântuirii neamului omenesc.
Mai întâi, Preafericirea Sa a arătat motivul pentru care această sărbătoare a fost așezată spre cinstire în a opta zi a anului bisericesc.
„Biserica noastră prăznuiește sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului ca prima mare sărbătoare după începutul anului bisericesc, de la 1 septembrie. Această sărbătoare a fost rânduită de Biserică spre a fi serbată în data de 8 septembrie pentru că cifra 8 simbolizează veșnicia sau viața veșnică. Deci, Nașterea Maicii Domnului este prăznuită în ziua a 8-a de la începutul anului bisericesc pentru că prin Maica Domnului vine ca Om în lume Fiul veșnic al lui Dumnezeu pentru a mântui lumea de păcat și de moarte și a dărui oamenilor viața veșnică. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este prilej de bucurie pentru toată lumea fiindcă Fecioara Maria este Eva cea nouă. Eva cea veche, prin neascultare de Dumnezeu, a adus în lume moartea, însă Eva cea nouă, Maica Domnului, prin ascultare smerită, aduce lumii viață. Deși ea nu a înțeles cum va naște prunc dacă nu a cunoscut bărbat, totuși Fecioara Maria se supune voii lui Dumnezeu în smerenie multă, zicând: «Iată, roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!» Însăși lectura Apostolului de astăzi (Filipeni 2, 7-10) vorbește despre smerenia lui Hristos, Cel ce S-a născut din mamă smerită și ascultătoare. Maica Domnului este prăznuită astăzi cu bucurie fiindcă din ea a răsărit ca Om Hristos, Dumnezeul nostru, Soarele Dreptății, care a dezlegat blestemul neascultării protopărinților Adam și Eva și a dăruit binecuvântarea lumii, iar apoi, stricând moartea prin Învierea Sa, ne-a dăruit nouă o viață veșnică”, a spus Preafericirea Sa.
De asemenea, Patriarhul României a arătat că venirea în lume a Maicii Domnului s-a datorat rugăciunii fierbinți a părinților ei, Ioachim și Ana, sărbătoarea celebrată în această zi devenind astfel îndemn la rugăciune pentru toate familiile care nu pot avea copii.
„Potrivit tradiției bisericești, se spune că într-o zi Ioachim și Ana au dorit să aducă la Templu o jertfă pentru a se ruga ca să aibă copii, dar preotul de acolo, aflând că nu au copii, nu a primit jertfa lor și i-a alungat. Ioachim s-a retras în peștera Sfântului Ilie din Pustia Hozevei ca să se roage, iar Ana se ruga în grădina casei lor, cu lacrimi, ca Dumnezeu să o binecuvânteze și să-i dăruiască un prunc. Ca urmare a multor rugăciuni, deși se aflau la vârste foarte înaintate, Ioachim și soția sa, Ana, au primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile și că vor avea un copil. Într-adevăr, s-a împlinit ceea ce arhanghelul le-a binevestit, pentru că Dumnezeu, cu harul Său, a biruit rânduiala naturii umane sterpe sau sterile și a vârstei înaintate. (...) Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă copii. Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor familiilor și a tuturor copiilor. De aceea, ea ne îndeamnă să ajutăm familiile cu mulți copii, iar copiii să fie educați în credință, pentru că, prin credință și viața sfântă, copiii și părinții lor pot deveni sfinți, adică cetățeni nu numai ai patriei pământești, ci și cetățeni ai patriei cerești”, a afirmat Preafericirea Sa.
În încheiere, Întâistătătorul Bisericii noastre i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Fecioarei Maria, transmițând un cuvânt de binecuvântare și încurajare pentru toți elevii aflați la începutul noului an școlar.
„Astăzi îi felicităm pe toți cei care poartă numele Fecioarei Maria și le dorim să sporească în rugăciune, în credință, în fapte bune și să fie ocrotiți de Maica Domnului. În același timp, felicităm pe toți părinții care își cresc copiii în credință, după cum au crescut-o pe Maica Domnului părinții ei, Ioachim și Ana. (...) Totodată, pentru că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este la început de an bisericesc și aproape de începutul anului școlar, felicităm pe toți părinții care își duc copiii la școală deoarece cea mai mare bogăție pentru un om este formarea lui spirituală și intelectuală. Felicităm pe toți elevii, dar și pe toți educatorii, învățătorii și profesorii care luminează și îmbogățesc sufletele copiilor și tinerilor, care, fiind bine educați, vor aduce bucurie familiei, școlii, Bisericii și societății noastre românești. Desigur, nu uităm nici rolul deosebit al preoților care botează copiii, îi cheamă la biserică și împreună cu profesorul de religie îi învață nu doar partea teoretică a credinței, ci și cea practică: să se roage, să se spovedească, să se împărtășească, să-i ajute pe părinți, pe vecini, pe bătrâni, pe bolnavi. Așadar, preotul care lucrează ca părinte duhovnicesc cu copiii și cu tinerii are o importanță deosebită în creșterea și formarea acestora din punct de vedere duhovnicesc”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.