Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a portului românesc în parohii

Data: 27 Iunie 2019

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, numeroase locașe de cult au avut hram, prilej de sărbătoare pentru comunitățile de credincioși. Cu acest prilej, cu ocazia Zilei Internaționale a Iei și în contextul „Anului omagial al satului românesc” au fost organizate mai multe activități care au cuprins spectacole folclorice și expoziții cu piese din portul popular românesc.
 
Credincioșii din Filia Dealu Botii, apar­ținătoare Parohiei Ortodoxe Răchițele, județul Cluj au sărbătorit hramul bisericii lor, „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. După Sfânta Liturghie, grupul „Păstrătorii Tradițiilor” Răchițele au prezentat un program artistic. Alături de credincioșii din Dealu Botii, au participat la sărbătoare fii ai satului plecați în alte locuri din țară și străinătate, precum și alți prieteni ai satului, care au contribuit, în urmă cu 16 ani, la ridicarea sfântului lăcaș. A urmat o agapă în curtea bisericii cu bucate de post, conform pr. Teodor Boc.

Hram la Șomcutu Mic, Cluj

Biserica zidită între anii 1990-2004 și închinată Sfântului Ioan Botezătorul din Parohia Șom­cutu Mic, județul Cluj, a avut hram. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, ce l-a avut în frunte pe arhim. Nicolae Moldovan, starețul sfintei Mănăstiri Nicula, județul Cluj.

La sfârșitul slujbei, protos. Teofan Timiș, starețul mănăstirii de la Cetatea Ciceului, Bistrița Năsăud a rostit un cuvânt de învățătură. Un număr mare de credincioși s-au împăr­tășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Programul liturgic dedicat hramului a început duminică seara cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, la care a slujit pr. Cristian Cârlogea din Parohia Suarăș. La sărbătoarea hramului au participat și credincioși din parohiile învecinate, din orașul Dej, din județul Bistrița-Năsăud și din municipiul Cluj-Napoca.
„Ne-am bucurat împreună cu toți cei ce au venit în număr atât de frumos la sfânta slujbă, iar prin implicarea comitetului parohial, am avut grijă să organizăm și o agapă frățească”, a spus pr. Laurian Rus.

Sărbătoare la Birda, județul Timiș

Cu prilejul cinstirii Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, în Parohia Birda, județul Timiș, a fost sărbătorită și Ziua Internațională a Iei. După oficierea Sfintei Liturghii de către parohul Valentin Bugariu și pr. Dragan Giorgiev de la Parohia Voiteg a fost pregătit un program artistic compus din pricesne și cântece patriotice interpretate de copiii Ana Negrea, Denisa Scofran, Anamaria Cristina Giorgiev, Alexandru Orășanu și Gabriel Falcă. Cu acest prilej parohul Valentin Bugariu a ținut un cuvânt de învă­țătură despre sfinții sărbă­toriți și despre ia românească. De asemenea, pentru a prezenta câteva aspect din istoria satului românesc a fost organizată și o expo­ziție de costume populare și ii.

Hram în cartierul clujean Borhanci

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Borhanci, Protopopiatul Cluj II, și-a cinstit ocrotitorul. Slujbele au început cu Acatistul Sfântui Ioan Botezătorul, urmat de Sfânta Liturghie, săvârșită de pr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, alături de un sobor de preoți. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Simeon Pintea. La final, parohul Mircea Lucian Man a mulțumit tuturor celor prezenți la sărbătoare.  

La finalul Sfintei Liturghii, au fost invitate două ansambluri de copii: „Jucăușii de pe Someș” și „Jijicanii”, conduși de profesorii Daniel Rusu și Corina Cristuțiu, care au prezentat câteva jocuri populare, în cadrul parteneriatului dintre Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, parohia gazdă și Parohia Mihăești, cu filia Topa. Parteneriatul între cele două parohii a fost încheiat în cadrul proiectului „Din suflet pentru satul românesc”, inițiat de Protopopiatul Ortodox Cluj II, în context „Anului omagial al satului românesc”.