Sărbătoarea Naţională a României la Strasbourg
Ziua Natională a României a fost sărbătorită de Comunitatea Ortodoxă Română din Strasbourg printr-o triplă manifestare. Festivităţile au început cu slujba de Te Deum, care s-a săvârşit în biserica parohială în ziua de 1 Decembrie, imediat după Sfânta Liturghie. După aceea, preotul şi enoriaşii s-au deplasat în cartierul Esplanade, unde se află bustul generalului Mathias Berthelot - şeful misiunii militare franceze din România în perioada 1916-1918 şi guvernator militar al oraşului Strasbourg între 1920 şi 1923 - dăruită de România în anul 1997. Aici au participat la depunerea unei jerbe de flori de către autorităţile diplomatice române aflate în post în această Capitală a Europei, dl consul general Sabin Pop, fost ambasador, şi dl Cristian Urse, însărcinatul de afaceri a.i. pe lângă Consiliul Europei. Corala ACOR a parohiei române şi enoriaşii prezenţi au cântat Imnul Naţional, iar dl Patrick Kautzmann, trompetistul garnizoanei din Strasbourg, a intonat imnurilor naţionale român şi francez, precum şi Imnul Europei.
Al treilea moment solemn a avut loc în seara zilei de marţi, 3 decembrie, şi a constat într-o recepţie oferită de Consulatul General şi de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei la sediul acesteia din urmă. Dl consul general a dat citire mesajului ministrului afacerilor externe, dl Titus Corlaţean, iar Corala ACOR a interpretat Imnul "Deşteaptă-te, Române", "Mulţi Ani trăiască" şi colindul "Coborât-a coborâtu". Majoritatea membrelor coralei au arborat ţinuta tradiţională românească. Bucatele - tot tradiţionale - şi atmosfera generală de comuniune au făcut ca toate momentele evocate să fie străbătute de o puternică emoţie românească şi de conştiinţa apartenenţei la valorile europene comune. (Preot Vasile Iorgulescu)