Sărbătoarea parohiei „Sfântul Antonie cel Mare“ din Galaţi

Data: 18 Ianuarie 2010

Duminică, 17 ianuarie, credincioşii parohiei „Sf. Cuvios Antonie cel Mare“ din Galaţi au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Hramul parohiei din acest an a debutat în ajun cu o vizită pastoral-misionară şi filantropică a preotului paroh Vasile Poalelungi şi a membrilor Comitetului parohial la Penitenciarul Galaţi, prilej cu care au fost oferite deţinuţilor daruri constând în cărţi de rugăciune şi iconiţe, precum şi pachete cu produse de igienă.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, au avut loc sfinţirea şi inaugurarea Centrului de zi pentru copii şi a Cantinei parohiale. Acest aşezământ, aflat tot sub ocrotirea Sfântului Antonie, este destinat copiilor defavorizaţi din cadrul parohiei. Lucrările de construcţie au început în anul 2005 şi până în anul 2008 s-au desfăşurat având finanţarea parohiei (180.000 lei), la care s-au adăugat, din anul 2009, fonduri de la Ministerul Muncii, Solidarităţii şi Egalităţii şanselor, prin Direcţia de Muncă - Galaţi (HG. 1273/2008), în valoare de 522.000 lei. Valoarea totală a construcţiei se ridică, astfel, la 546.000 lei. Înainte de tradiţionala agapă, la care s-au împărţit 800 de pachete de alimente, a fost săvârşită şi o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului.