Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, în Transilvania
La praznicul Pogorârii Sfântului Duh credincioşii au fost prezenţi la slujbele speciale săvârşite în locaşurile de cult, apoi au participat la procesiuni purtând spice de grâu sau ramuri înverzite. Ierarhii au amintit credincioşilor că această zi este ziua de naștere a Bisericii, momentul în care Sfinții Apostoli au fost luminați prin harul Duhului Sfânt pogorât în chip de limbi de foc și au primit darul propovăduirii.
Peste 1000 de clujeni au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Credincioșii au venit să se roage la Vecernia specială a plecării genunchilor, oficiată pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane de către Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, şi Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Au fost de față preoții din municipiul Cluj-Napoca și din parohiile limitrofe municipiului, alături studenți și elevi ai Seminarului și Facultății de Teologie Ortodoxă, de tineri ai asociațiilor ortodoxe de tineret din Eparhie și numeroși credincioși.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Episcop Andrei, care a spus printre altele: „Iată fraților și surorilor, că la 50 de zile de la Înviere, Duhul Sfânt coboară și încălzește tot genunchiul care se pleacă în fața Preasfintei Treimi. Chiar dacă sărbătoarea de astăzi până în secolul al V-lea a fost prăznuită împreună cu Înălțarea Domnului la ceruri, ea a mărturisit lucrarea Duhului Sfânt în lume. Sărbătoarea aceasta încheie ciclul sărbătorilor pământești dedicate activității Mântuitorului Iisus Hristos. Duhul Sfânt însuflețește lucrul mâinilor lui Dumnezeu. Omul, care este Chip și Asemănare a lui Dumnezeu, este umbrit de lucrarea Duhului Sfânt încă de la intrarea în creștinism. Tot Duhul lui Dumnezeu a zidit Biserica pe pământ, iar noi credincioșii, intrând în creștinism, prin Sfintele Taine, ne mișcăm și trăim duhovnicește prin lucrarea Duhului Sfânt”.
După rugăciunile speciale din cadrul Vecerniei plecării genunchilor, ierarhii au condus mulțimea într-o procesiune pe străzile din centrul Clujului, în semn de evlavie pentru marea sărbătoare a Pogorârii Sfântului Duh. Ajunși din nou în fața Catedralei Mitropolitane, cei doi ierarhi invitați au rostit rugăciunile de binecuvântare a țarinilor, specifice praznicului Cincizecimii. Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia au luat măsuri de restricţionare a traficului în zonă, iar efective de jandarmi au asigurat liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.
Sfânta Liturghie la Deva
La praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit în fața mulțimii de credincioși participanți la Sfânta Liturghie, ierarhul a amintit că această zi este ziua de naștere a Bisericii, momentul în care Sfinții Apostoli au fost luminați prin harul Duhului Sfânt pogorât în chip de limbi de foc și au primit darul propovăduirii Adevărului tuturor oamenilor. Predica Sfântului Apostol Petru de după Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii i-a determinat pe 3000 de oameni prezenți la cuvântarea sa să se boteze la dreapta credință și să formeze, astfel, prima comunitate de creștini. De asemenea, PS Episcop Gurie i-a îndemnat pe credincioși să pună și mai multă râvnă în lucrarea lor duhovnicească, lăsând lumina praznicului să le îmbogățească viața și să le umple existența de bucuria duhovnicească a întemeierii Bisericii dreptslăvitoare.
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba Vecerniei „plecării genunchilor”, Vecernie ce are ca particularitate șapte rugăciuni care se citesc dintre Sfintele Uși Împărătești, prin care se invocă ajutorul Sfintei Treimi și se mulțumește lui Dumnezeu pentru cele șapte daruri ale Sfântului Duh care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. La sfârșitul slujbei, toți credincioșii au primit spice de grâu binecuvântate.
Pogorârea Sfântului Duh, la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a oficiat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi slujitori, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de pr. dr. Petrică Aurelian Covaciu. Un număr foarte mare de credincioşi au venit la Catedrală, astfel că Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica propriu-zisă, situată în partea de sus, în care, deşi neterminată, a fost pregătită pentru sărbătoare.
În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul a vorbit miilor de credincioşi despre semnificaţia şi importanţa sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, pentru întreaga omenire: „Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt este începutul văzut al Bisericii lui Hristos pentru că, dacă Biserica lui Hristos, pentru care a venit să o întemeieze, s-a temeluit începând cu Întruparea, propovăduirea, pătimirea, Răstignirea, Moartea şi Învierea Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt ea S-a Sfinţit”, a spus PS Iustin Sigheteanul. „A primit pecetea şi arvuna Darului Duhului Sfânt, iar primii slujitori ai Bisericii lui Hristos, Sfinţii de Dumnezeu purtătorii Apostoli ai Domnului, au fost îmbrăcaţi cu putere de Sus şi au intrat în exerciţiul funcţiunii, adică în exercitarea mandatului pe care li l-a încredinţat Mântuitorul, acela ca să propovăduiască Evanghelia la toată făptura, Evanghelia pe care a venit s-o aducă Domnul, vestea cea bună, împăcarea lumii cu Dumnezeu și înfierea lumii prin botez”, a mai spus ierarhul. După slujbă, ierarhul a sfinţit spicele de grâu pe care credincioşi le-au luat, apoi, la casele lor.
La final, PS Iustin Sigheteanul a oferit o Diplomă de vrednicie Florăriei Laura, pentru că oferă florile pentru Catedrală pe tot cuprinsul anului, lui Florin şi Rozalia Lazăr, pentru ajutorul financiar, preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, care îşi va încheia în aceste zile mandatul, pentru sprijinul acordat Catedralei în cei patru ani de când ocupă această funcţie, inginerului Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială şi fost delegat în Adunarea Naţională Bisericească, pentru ajutorul acordat Catedralei de-a lungul timpului.
Apoi, au fost oferite diplome de apreciere „Sfântul Antim Ivireanu” câştigătorilor Concursului de interpretare a muzicii psaltice: Ionţ Pleş – premiul I, Dorin Oşan – premiul II, Iulian Scripciu – premiul III, Teodor Malanca – premiul special, menţiuni: Mădălin Claudiu Băban, Mircea Ioan Pop, Vlad Maxim Sitariţi şi Ioan Bercea.
Procesiunea „Spre Sfânta Treime”
De la ora 17.00, PS Iustin Sigheteanul a participat la Procesiunea de Rusalii, intitulată „Spre Sfânta Treime”, în fruntea a mii de credincioşi. Procesiunea face parte din activităţile „Zilelor Culturale” ale municipiului Baia Mare, care se desfăşoară în fiecare an, la Pogorârea Sfântului Duh şi la sărbătoarea Sfintei Treimi. Procesiunea a început cu o rugăciune de binecuvântare rostită de PS Iustin Sigheteanul, la „Troiţa Eroilor” din Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, situată în centrul municipiului, apoi s-a derulat pe străzile municipiului Baia Mare. Îmbrăcaţi în costume populare, în coloane ce s-au întins pe sute de metri, credincioşii, în frunte cu preoţii din parohii, au străbătut traseul, înălţând cântece de slavă lui Dumnezeu. La procesiune, ca în alţi ani, au luat parte preoţii din Baia Mare şi parohiile învecinate, în frunte cu credincioşii, asociaţii ale tinerilor din Eparhie: ASCOR, ATOCEM a tinerilor Catedralei, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare (ATOPBBM), elevi seminarişti din Baia Mare, preoţii şi slujitorii Catedralei, împreună cu credincioşii cu icoane în mâini şi ripide.
De la ora 18.00, credincioşii care au participat la procesiune au venit la Catedrala episcopală unde PS Iustin Sigheteanul a oficiat Vecernia plecării genunchilor.
„Am înţeles din rugăciunile profunde, pline de conţinut, care se citesc la Vecernia Plecării Genunchilor că ne-am rugat lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt, Preasfintei Treimi, ca să ne ocrotească, să ne binecuvinteze, să ne primească plecarea genunchilor sufletelor şi inimilor noastre pentru folosul mântuitor, pentru viaţa şi familia noastră, pentru cele de trebuinţă, atât sufletului, cât şi trupului, şi pentru cei adormiţi. Sunt şapte rugăciuni. În timpul acestor rugăciuni ne rugăm inclusiv pentru sufletele celor ţinuţi în iad. Este singura dată pe an când Biserica îi pomeneşte şi pe cei ţinuţi în iad din diferite pricini, indiferent de felul cum au murit şi de credinţa care au avut-o, nu numai în mod solidar pentru cei de o credinţă cu noi. Pentru toate sufletele din toate timpurile, de la Adam până la Hristos şi de la Hristos până la sfârşitul veacurilor”, a spus PS Iustin Sigheteanul.