Sărbătoarea Preasfintei Treimi la Mănăstirea Eşanca
Ieri, 17 iunie 2019, de Praznicul Preasfintei Treimi, credincioşii din Darabani şi din zonele învecinate au participat la Sfânta Liturghie săvârşită la Mănăstirea „Sfânta Treime” - Eşanca, judeţul Botoşani, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Credincioşii din zona Darabani şi Eşanca au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de chiriarh au mai slujit părintele arhimandrit Ioan Harpa, exarh de Botoşani, dar şi părintele arhimandrit Serafim Grigoraş, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi ctitor principal al aşezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost oferite de monahiile mănăstirii.
În cadrul predicii sale, Părintele Mitropolit a afirmat că viaţa omului se află mereu sub binecuvântarea Preasfintei Treimi: „Dacă privim în calendarul Bisericii, vedem că toate duminicile şi sâmbetele, toate zilele începând cu ziua de ieri, sunt raportate, sunt aşezate în legătură cu marea sărbătoare a Cincizecimii, Pogorârea Sfântului Duh. De ce Biserica a rânduit ca toate zilele, începând cu sărbătoarea Cincizecimii, să fie aşezate sub egida Pogorârii Duhului Sfânt? Pentru că viaţa creştină este şi ar trebui să fie o viaţă în Hristos, prin Duhul Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. În calendar se aminteşte în mod deosebit astăzi sărbătoarea Sfintei Treimi. Este adevărul fundamental al credinţei noastre. În Crez amintim de credinţa noastră în Dumnezeu Tatăl, de credinţa noastră în Dumnezeu Fiul, de credinţa noastră în Dumnezeu Duhul Sfânt. Orice rugăciune începe cu invocarea Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, iar momentele cele mai importante din viaţa omului sunt aşezate sub adumbrirea Sfintei Treimi, toate sunt aşezate sub mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu celui în Treime lăudat. Viaţa omului este chemată a fi chip şi asemănare după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.
La final, după ce credincioşii alături de copiii lor s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, aceştia au primit binecuvântare din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei.
Scurt istoric
Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii Eşanca a fost pusă la data de 20 iulie 1998, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Între 1998 şi 2009, lucrările au fost coordonate de preoţii Dumitru Avarvari (1998-2000), Vlad Drob (2001-2007) şi Claudiu Chebac (2008-2009). Din anul 2004, întrucât lucrările trenau din lipsă de fonduri, arhimandritul Serafim Grigoraş, fiu al acestor meleaguri, s-a implicat şi a atras după sine şi ucenici de-ai sfinţiei sale în această lucrare. Biserica Mănăstirii Eşanca din judeţul Botoşani a fost rânduită pentru a fi locaş parohial, iar transformarea în mănăstire de monahii s-a realizat prin decizia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Din 14 decembrie 2009, stavrofora Petronia Ilaş de la Mănăstirea Agapia este numită în ascultarea de stareţă a Mănăstirii Eşanca.