Sărbătoarea puterilor cerești la Biserica Parcul Domeniilor‑Cașin din București

Biserica Parohiei Parcul Domeniilor‑Cașin, Paraclis Patriarhal, din sectorul 1 al Capitalei, și‑a sărbătorit hramul astăzi, 8 noiembrie 2026, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri. În mijlocul credincioșilor s‑a aflat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din soborul de slujitori care s‑au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte: părintele paroh Gabriel Cazacu, părintele Florin Marica, director coordonator al proiectelor educaționale ale Patriarhiei Române, precum și alți clerici.

La momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat, mai întâi, înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei Duminicii a 24‑a după Rusalii (Luca 8, 41‑56): „Această Evanghelie ne prezintă minunea învierii fiicei lui Iair, împletită cu minunea vindecării femeii care de doisprezece ani suferea de hemoragie, arătând astfel că Iisus Hristos este Domn atât peste viață, cât și peste moarte”.

Ierarhul a vorbit despre încrederea imensă în puterea Mântuitorului de care au dat dovadă atât Iair, mai‑marele sinagogii din Capernaum, cât și femeia bolnavă de scurgere de sânge, cei doi abordându‑L pe Domnul din poziții diferite: el, în mod direct, ca persoană respectată, cu un statut social aparte printre iudei, iar ea, pe ascuns, din pricina bolii care o făcea necurată din punct de vedere cultic și social: „Puterea de vindecare a lui Iisus nu este ceva magic. Ea nu se transmite doar pentru că este atins, ci pentru că El o dă cui vrea. Hristos a voit să vindece femeia, dar a voit și să o reintegreze în comunitate. De aceea, descoperă celorlalți minunea săvârșită”.

Episcopul‑vicar patriarhal a explicat în continuare felul în care lucrarea lui Dumnezeu se vede în mod deosebit în cei care împletesc credința și rugăciunea: „Sfântul Evanghelist Luca pune în evidență nu doar puterea lui Iisus de a face minuni, ci subliniază importanța rugăciunii și a credinţei celor care beneficiază de ele. Să învățăm că rugăciunea trebuie susținută de o credință puternică. Pentru mulți dintre semenii noștri există o mare îndoială față de puterea ori folosul rugăciunii. Aceasta decurge din atitudinea noastră, de multe ori critică: ne rugăm, cerem, și totuși uneori rugăciunile noastre par să rămână neascultate. Ceea ce am cerut pentru noi sau pentru alții nu s‑a realizat. Cu toții avem această experiență deseori. Apoi, dacă motivul pentru care ne‑am rugat era unul nobil, cum ar fi mijlocirea pentru sănătatea unui bolnav sau pentru încetarea unui război, neîmplinirea rugăciunii noastre este dezamăgitoare. De exemplu, noi ne rugăm să înceteze războaiele care se petrec peste tot în lume, mai aproape sau mai departe de noi. Sunt țări martirizate de războaie, noi ne rugăm, iar ele nu încetează. Cum poate fi asta? Unii chiar încetează să se mai roage pentru că, gândesc ei, rugăciunea lor nu este ascultată.

Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, de ce nu răspunde la cererile noastre? (...) Învăţătura Bisericii ne oferă perspectiva corectă cu privire la aceasta. Ne avertizează cu privire la riscul ca în astfel de rugăciuni, de fapt, să nu avem o credință autentică, ci să transformăm relația cu Dumnezeu în ceva magic. Rugăciunea nu este o baghetă magică prin care ni se împlinesc dorințele. Când ne rugăm, putem cădea în pericolul de a nu fi noi cei care Îl slujim pe Dumnezeu, ci de a pretinde ca El să fie Cel care ne slujește pe noi. Aceasta este rugăciunea multora dintre noi, care cerem mereu ceva, care vrem mereu ca Dumnezeu să ne schimbe viaţa după voia noastră, o atitudine care nu admite alte planuri decât propriile dorințe. În schimb, Hristos‑Domnul, cunoscător al firii omenești, ne‑a învăţat rugăciunea «Tatăl nostru» ca model al rugăciunilor noastre. Este o rugăciune în care, așa cum știm, primele cereri pe care le rostim se referă nu la împlinirea voinței noastre, ci la voința lui Dumnezeu”.

Totodată, Preasfinția Sa a evidențiat rolul puterilor cerești care alcătuiesc partea nevăzută a creației: „Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care sunt și ocrotitorii acestui sfânt lăcaș. Când vorbim despre îngeri, vorbim despre o dimensiune a creației pe care simțurile noastre nu o pot cuprinde, dar pe care credința Bisericii o mărturisește neîncetat. Lumea nu se reduce la ceea ce vedem, măsurăm și putem explica prin mijloacele cunoașterii omenești. Există o lume spirituală, personală, creată de asemenea de Dumnezeu, o lume care Îl slăvește neîncetat și Îi împlinește voia. Iar existența acestei lumi nevăzute ne descoperă ceva esențial despre însăși alcătuirea creației: Dumnezeu nu a creat ființele pentru singurătate și izolare, ci pentru comuniune. Sfântul Dionisie Areopagitul, în cunoscuta sa lucrare «Despre ierarhia cerească», vorbește despre cele nouă cete îngerești, organizate într‑o ordine spirituală care are drept centru apropierea de Dumnezeu și împărtășirea de lumina dumnezeiască. Ierarhia cerească nu trebuie înțeleasă ca o organizare a puterii și a autorității, în sensul omenesc al acestor cuvinte, ci ca o ordine a iubirii și a participării la darurile lui Dumnezeu. Cu cât îngerii sunt mai sus, mai aproape de lumina dumnezeiască, cu atât sunt mai smeriți și nu păstrează această lumină doar pentru ei înșiși, ci o transmit mai departe. În această înțelegere, slujirea nu este o diminuare a demnității, ci chiar expresia desăvârșirii spirituale”.

Ierarhul a ilustrat, de asemenea, evenimentele fundamentale din istoria lumii la care au luat parte cei doi arhangheli prăznuiți în mod deosebit în această zi și a explicat însemnătatea numelor lor: „Este semnificativ faptul că, dintre toate cetele îngerești, îi cinstim în mod deosebit astăzi pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Numele lor sunt mărturisiri de credință. Mihail înseamnă «Cine este ca Dumnezeu?», iar Gavriil, «Dumnezeu este puterea mea». Primul nume este răspunsul dat oricărei încercări de a așeza făptura în locul Creatorului, iar al doilea mărturisește că adevărata putere nu se află în afirmarea de sine, ci în dependența liberă și iubitoare de Dumnezeu”.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului trecuți la cele veșnice. La final, părintele paroh Gabriel Cazacu i‑a mulțumit ierarhului delegat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru prezență și binecuvântare, oferindu‑i un buchet de flori.