Sărbătoarea satului Spermezeu, Bistriţa-Năsăud

Un articol de: Andrei Fărcaş - 06 August 2024

Cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la târnosirea bisericii parohiale din Spermezeu, Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, duminică, 4 august, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu Prea­sfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, la Parohia Spermezeu - satul natal al Preasfințitului Părinte Macarie. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos”. La sărbătoarea satului Spermezeu au participat numeroşi credincioşi îmbrăcați în costume tradiţionale. 

„Să-L rugăm pe Hristos să fie cu noi. Să fim solidari unii cu alții ca cei patru inși plini de credință din Evanghelia de azi, care l-au dus pe cel bolnav să-l vindece Hristos. Să avem milă și compasiune. Să fim și miloși, dar și milostivi”, a spus PS Episcop Iustin în cuvântul adresat celor prezenţi.