Sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan în Ardeal
La sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Naşterea Domnului" din Sibiu. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureştului şi Sălajului, a fost prezent la hramul Bisericii "Sfântul Arhidiacon Ştefan" din Zalău.
Biserica "Naşterea Domnului" este cunoscută în Sibiu prin activitatea social-filantropică desfăşurată la demisol, unde 50 de persoane sărace primesc zilnic masa de prânz, iar elevii din familii modeste beneficiază de meditaţii gratuite la mai multe discipline şcolare. Vizita IPS Laurenţiu în parohia sibiană a fost şi un moment festiv, deoarece ierarhul i-a cinstit pe principalii ostenitori ai bisericii şi ai activităţilor amintite. Astfel, părintele protopop Ioan Coşa a primit la finalul slujbei religioase distincţia "Crucea Şaguniană pentru clerici", ca semn de apreciere pentru întreaga activitate în slujba Bisericii şi a semenilor. De asemenea, trei dintre cadrele didactice din parohie, profesoarele Anca Popa, Monica Oancea şi Ionela Zdârcu, au primit din partea ierarhului acte de cinstire. La Sfânta Liturghie au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi, dar şi invitaţi de seamă, cum ar fi prefectul Ovidiu Sitterli şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea. Mulţi dintre ctitorii şi binefăcătorii de seamă ai bisericii sibiene au fost prezenţi la sărbătoarea din a treia zi de Crăciun. În soborul de preoţi s-au aflat numeroşi slujitori ai sfintelor altare din oraş şi oaspeţi de seamă, menţionând pe pr. prof. univ.dr. Vasile Grăjdian, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pr. vicar administrativ Ilarie Benchea, de la Centrul eparhial, şi pe pr. consilier social Nicolae Rusu. La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre viaţa şi virtuţile Sfântului Arhidiacon Ştefan, cel dintâi mucenic al Bisericii şi ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos. "Sfântul Arhidiacon Ştefan este un rugător pentru noi, care ne oferă o pildă de urmat, mai ales prin cea mai de seamă virtute a sa. Sfântul Ştefan a fost un iubitor de Hristos, un credincios în adevăratul sens al cuvântului. A doua sa mare virtute, care ţine de păzirea adevăratei credinţe, a fost tocmai mărturisirea credinţei sale. Noi trebuie să-l imităm pe Sfântul Ştefan printr-o mărturisire demnă. Nu ne cheamă nimeni să strigăm pe străzi că suntem creştini, că-L mărturisim pe Hristos, ci prin viaţa noastră nu trebuie să ne îndoim în noi înşine de lucrarea lui Dumnezeu de care beneficiem şi nici nu trebuie să ne ruşinăm să ne manifestăm ca adevăraţi creştini", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. IPS Andrei la Zalău Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureştului şi Sălajului, a fost prezent, joi, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun la hramul Bisericii "Sfântul Arhidiacon Ştefan" din Zalău. IPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie alături de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, şi de un sobor de preoţi şi diaconi, între care consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, pr. Gabriel Gârdan, şi pr. Ştefan Lucaciu, protopopul de Zalău, care este şi parohul Bisericii "Sfântul Ştefan", la care s-a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul "Gloria Dei", condus de prof. Maria Porumb. În cadrul cuvântului de învăţătură, IPS Andrei a vorbit despre izgonirea protopărinţilor Adam şi Eva din Rai, dar şi despre redeschiderea Raiului prin Naşterea Mântuitorului. La finalul slujbei, PS Petroniu, Episcopul Sălajului, i-a mulţumit IPS Andrei pentru bucuria oferită comunităţii parohiale prin participarea la hramul bisericii pe care în urmă cu doi ani a târnosit-o. IPS Părinte Andrei a conferit la finalul Sfintei Liturghii părintelui paroh Ştefan Lucaciu distincţia "Crucea Transilvană", cea mai mare distincţie oferită de Mitropolia Clujului. Sărbătoarea Sfântului Ştefan la Cluj-Napoca Mai multe biserici din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului sunt ocrotite de Sfântul Arhidiacon Ştefan. În municipiul Cluj-Napoca, biserica din cartierul Între Lacuri îl are ca ocrotitor spiritual pe acest mare sfânt. Cu prilejul sărbătoririi hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte pr. Mircea Bugnariu, parohul Bisericii "Sfântul Ştefan", pr. Cosmin Trif, pr. Călin Ficior, stareţul Mănăstirii Voievodeni din Sălaj, pr. Ghelasie, precum şi alţi preoţi din parohiile clujene. În cadrul cuvântului de învăţătură, PS Vasile Someşanul a vorbit despre Sfântul Ştefan ca model de urmat. Sărbătoare la Rohia A treia zi de Crăciun, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit şi a predicat la Mănăstirea Rohia, judeţul Maramureş. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanul l-a cinstit pe arhimandritul Serafim Man, stareţul şi părintele duhovnicesc al Preasfinţiei Sale, care l-a primit în mănăstire, în anul 1976, cu distincţia eparhială "Crucea Voievodală Maramureşeană", prezentând în faţa credincioşilor activitatea duhovnicească şi administrativă deosebită pe care a avut-o acesta în istoria Mănăstirii Rohia, ca stareţ şi părinte duhovnicesc al monahilor şi credincioşilor din Ţara Lăpuşului.