Sărbătoarea Sfântului Dimitrie în Transilvania
Mai multe locaşuri de cult din Transilvania l-au sărbătorit pe ocrotitorul lor spiritual, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu această ocazie, ierarhii i-au îndemnat pe credincioşi să fie mărturisitori ai lui Hristos şi să urmeze, astfel, exemplul Sfântului Dimitrie.
Mulţime de pelerine, alături de credincioşi din Sighişoara au participat la hramul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Sighişoara, judeţul Mureş, pentru a fi binecuvântaţi de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a oficiat Sfânta Liturghie în biserica aşezământului monahal. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor format din slujitori ai mănăstirii şi preoţi de la parohiile apropiate. Hramul din acest an a adus o bucurie în plus obştii monahale, pentru că IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit mănăstirii un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu am săvârşit astăzi Sfânta Liturghie împreună cu monahii de la Mănăstirea <Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir> de lângă Sighişoara. Ne-au înconjurat preoţi mulţi şi credincioşi aleşi. Fiind hramul mănăstirii, s-au săvârşit toate cele rânduite: Sfântul Maslu, Sfinţirea Apei şi Sfânta Liturghie, împărtăşindu-se credincioşilor binecuvântarea lui Dumnezeu şi chemându-i pe toţi să fie împlinitori ai voii Lui şi urmaşi ai Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martirul creştin. Mulţumim celor care ne-au invitat, părintelui arhimandrit Ghelasie, Înaltpreasfinţitului Irineu şi tuturor credincioşilor care au stat astăzi alături de noi”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Mănăstirea „Sfântul Dimtrie” de la Sighişoara a fost înfiinţată în urmă cu 16 ani şi a devenit un important centru de spiritualitate pentru întreaga zonă. Pelerini din întreaga ţară vin mereu aici pentru a se ruga şi pentru a primi binecuvântarea cerească.
„Iată că în toţi aceşti ani Dumnezeu a vărsat mult har peste mănăstirea noastră prin faptul că sunt hirotoniţi aici preoţi şi diaconi. Aşa cum spunea şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, aici se face o adevărată misiune, prin faptul că spovedim şi dezlegăm lumea de păcate, îndemnându-i să ducă o viaţă duhovnicească, să fugă de păcate şi de răutăţile lumii şi să se îndrepte către biserici, mănăstiri şi duhovnici, să asculte sfintele slujbe şi cuvintele de învăţătură”, ne-a spus părintele stareţ, arhimandritul Ghelasie Ţepeş. Credincioşii veniţi în număr mare la hramul mănăstirii s-au închinat la final la moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi la un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Hram la Floreşti, Cluj
Parohia „Sfântul Dumitru” din localitatea Florești, judeţul Cluj a marcat hramul locașului de cult, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul a fost întâmpinat de credincioșii din această comunitate în costume tradiționale, fiind sărbătorit cu acest prilej și costumul tradițional românesc. Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Andrei, alături de soborul de 20 de preoți și diaconi, a sfințit noul iconostas al bisericii.
Imediat după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre virtutea curajului creștin, făcând referire la exemplul Sfântului Dimitrie, un adevărat ostaș al lui Hristos, care și-a mărturisit credința cu prețul vieții. Ierarhul i-a îndemnat astfel pe toți creștinii de astăzi să fie mărturisitori ai lui Hristos, dându-le exemplu pe creștinii din Siria și din Orientul Apropiat și Mijlociu, zonă care dă astăzi mulți martiri. Acești creștini sunt puși în fața unui examen extraordinar al mărturisirii credinței în Hristos cu prețul propriei vieți.
Potrivit parohului Marcel Andreica, spre finalul Liturghiei, ierarhul a împărtășit în jur de 60 de copilași și credincioși, iar la finalul slujbei a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în lucrările de zidire și de înfrumusețare a bisericii.
Au fost acordate cu acest prilej diplome de aleasă cinstire și preoților slujitori, doi dintre ei fiind ridicați și la rangul de sachelar. După încheierea Sfintei Liturghii, întreaga comunitate a participat, în curtea bisericii, la o agapă creștinească.
Sărbătoare la Mănăstirea „Brâncoveanu”
În ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Dimitrie, Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica mare a Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. Din soborul slujitor au făcut parte egumenul mănăstirii, protosinghelul Atanasie Roman, protosinghelul Calinic Morar şi alţi preoţi. Răspunsurile la strană au fost date de obştea monahală, care la vremea potrivită, a înălţat tropare şi pricesne în cinstea Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie. La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Ilarion a vorbit credincioşilor prezenţi despre viaţa şi mai ales despre multele binefaceri de care se bucură cei ce îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, cel care a mărturisit în faţa păgânilor credinţa în Hristos Domnul.
Hram la Negrileşti, Beclean
În parohia bistrițeană Negrilești, din Protopopiatul Beclean, a avut loc hramul bisericii.
Evenimentul a început cu Sfințirea Mică a Apei, după care credincioșii împreună cu soborul de 12 preoți invitați din mai multe parohii din împrejurimi și din cadrul cercului preoțesc din Zona Cetății Ciceului, au luat parte la procesiunea ce a avut loc în jurul bisericii. S-a continuat apoi cu Dumnezeiasca Liturghie, la care a participat ca invitat special, pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitrașcu. La finalul Sfintei Liturghii, pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitrașcu a ținut un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe credincioși la o viață cât mai curată, după învățătura Domnului Hristos. Creștinii au fost îndemnați să alerge la El, și la bucurie și la necaz sau boală, și să nu Îl alunge precum gadarenii. După cuvântul de învățătură al părintelui profesor, s-a oficiat Taina Sfântului Maslu. La final, parohul Dumitru Zinveliu a mulțumit credincioșilor, preoților și autorităților pentru participarea la sărbătoarea hramului bisericii.