Sărbătoarea Sfântului Gheorghe în Transilvania
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat pentru prima dată Sfânta Liturghie la hramul Schitului Foltea din judeţul Sibiu, la altarul de vară al aşezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Sfântul Gheorghe a fost sărbătorit în întreaga Transilvanie, numeroase lăcaşuri de cult fiind ocrotite de acest sfânt. Credincioşii din Mărginimea Sibiului, alături de autorităţi locale, printre care şi primarul din Sălişte, Teodor Dumitru Banciu, au participat la hramul lăcaşului din munţi. La predică, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre locul sfânt de la Foltea, unul dintre simbolurile Ortodoxiei româneşti din Ardeal, despre bucuria Învierii Domnului şi roadele ei răsfrânte asupra omenirii şi a prezentat viaţa deosebită a Sfântului Gheorghe. "În acea perioadă a persecuţiilor, împăratul Diocleţian i-a pus la probe pe ostaşi, aflându-se astfel că Sfântul Gheorghe, conducătorul de oşti, este creştin. A avut curaj să-l înfrunte pe împărat, care, mirat, l-a întrebat: "De unde ai avut curaj?" Atunci, Sfântul Gheorghe i-a răspuns: "Curajul mi l-a dat Adevărul, pe care vreau să-L mărturisesc cu preţul vieţii mele". Mulţi, văzând credinţa lui, au stat aproape de el, printre care şi împărăteasa. Orice chin la care a fost supus a fost biruit prin puterea lui Hristos", a spus Părintele Mitropolit. Ierarhul a oferit distincţia "Crucea şaguniană" inginerului Ioan Botezan, pentru ajutorul oferit Arhiepiscopiei Sibiului. Hramul s-a încheiat cu înconjurarea bisericii şi un parastas pentru eroii de la Sălişte, iar credincioşii au fost stropiţi cu apă sfinţită şi unşi cu untdelemn sfinţit. Cunoscut ca "Mănăstirea Foltii", schitul dă mărturie asupra luptei pe care au dus-o românii din Ardeal pentru apărarea Ortodoxiei. La 1744, Sfântul Mărturisitor Visarion Sarai a poposit aici, într-un loc retras şi binecuvântat de Dumnezeu cu un izvor de apă tămăduitoare. Vrednicul apărător al credinţei ortodoxe în Ardeal a stat aici un timp şi a întărit românii ardeleni în credinţa străbună, ameninţată de Uniaţie. Pe locul vechiului schit, între 1922-1923, s-a zidit o frumoasă bisericuţă de piatră, păstrată în condiţii foarte bune. Lăcaşul de cult a fost ridicat în memoria eroilor din Sălişte, căzuţi la datorie pe fronturile Primului Război Mondial. Numele lor sunt scrise de-a dreapta şi de-a stânga uşilor de la intrare, lăcaşul de cult fiind cunoscut şi ca "Biserica Eroilor din Sălişte". După 1989, viaţa monahală a fost reluată, aici vieţuind în prezent câteva maici. Sfântul Gheorghe, prăznuit în Eparhia Oradiei Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Drăgăneşti, Protopopiatul Beiuş. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Oradiei a explicat credincioşilor că Sfântul Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, se află între "sfinţii care şi-au dat viaţa pentru mărturisirea credinţei creştine, încununaţi cu cununi cereşti, fiind cinstiţi de toate popoarele creştine". Astfel, în conştiinţa spirituală a poporului român, Sfântul Gheorghe se bucură de o mare cinstire, elocventă fiind în acest sens evlavia domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, care îl avea zugrăvit pe steagurile de luptă. Sfântul Gheorghe "rămâne un model de sfinţenie, călăuzitor mistic al călăreţilor evlavioşi în lupta cu păcatul. El ne ocroteşte cu rugăciunile sale, alături de alţi sfinţi, şi ne rămâne ca pildă de credinţă, de evlavie, de statornicie şi, nu în ultimul rând, de biruinţă", a spus PS Sofronie. În cadrul slujbei, diac. Gabriel Mihai Săutiuţ a fost hirotonit preot pentru Biserica "Sfântul Gheorghe" din Parohia Mizieş, Protopopiatul Beiuş, iar teologul Cristinel Viorel Bulzan a fost hirotonit diacon pentru Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Parohia Cărăsău, Protopopiatul Tinca. Noul preot a primit şi hirotesia de duhovnic. La final, PS Sofronie a primit din partea Primăriei Drăgăneşti, prin primarul Gheorghe Bogdan, Diploma de Cetăţean de onoare al comunei Drăgăneşti. În Duminica Tomii, chiriarhul Oradiei a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Cociuba Mică, din Protopopiatul Beiuş, unde se află Biserica de lemn "Sfântul Gheorghe", monument istoric din 1715. În cadrul slujbei, PS Sofronie a hirotonit diacon pe teologul Gabriel Mihai Săutiuţ pentru Biserica "Sfântul Gheorghe" din Parohia Mizieş, Protopopiatul Beiuş. Hram la Jibou Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la hramul Bisericii "Sfântul Gheorghe" din Jibou, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi protopopul de Jibou, pr. Dan Dregan. Demisolul bisericii a fost târnosit de PS Petroniu, în urmă cu zece ani. De atunci au continuat lucrările de construire a acestei măreţe biserici, lucrări care se apropie de finalizare, târnosirea fiind anunţată pentru anul următor. La sărbătoare a participat un impresionant număr de credincioşi din oraş. Sărbătoare la Sfântu Gheorghe Catedrala ortodoxă din municipiul Sfântu Gheorghe şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa a numeroşi credincioşi. La finalul slujbei, conform celor precizate de pr. paroh Cristian Groza, au fost acordate mai multe diplome de recunoştinţă unor membri marcanţi ai comunităţii româneşti. Distincţiile au fost acordate la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la demisolul catedralei. Tot aici, în cadrul manifestărilor dedicate hramului, s-a vernisat şi expoziţia "Icoane tradiţionale ortodoxe din Turcia prin ochii unui secui catolic" care conţine fotografii realizate de Karda Zoltan, din Sfântu Gheorghe, cu biserici ortodoxe din Turcia şi din Orientul Mijlociu. De asemenea, Liga cultural-creştină "Andrei Şaguna" din Sfântu Gheorghe a organizat o serie de manifestări sub genericul "Primăvara culturală" la Sfântu Gheorghe, care au culminat cu hramul Catedralei ortodoxe. Printre invitaţii ligii s-a aflat şi Dan Puric, care a susţinut conferinţa "Despre demnitate", la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, conform celor precizate de pr. Cristian Groza. (Pr. Cosmin Tripon, Ştefan Mărculeţ, Oana Rusu)