Sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul la Mănăstirea Bistrița

Un articol de: Silviu Dascălu - 18 Noiembrie 2017

Credincioșii care au evlavie la Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 20 noiembrie, sunt așteptați zilele acestea la Mănăstirea vâlceană Bistrița, unde se află de cinci secole moaș­tele Sfântului Grigorie.

Potrivit paginii oficiale a Arhiepiscopiei Râmnicului, evenimentele dedicate ocrotitorului Mănăstirii Bistrița debutează mâine, când va fi săvârșită slujba Privegherii.

Luni, în ziua de prăznuire a Sfântului Grigorie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt­prea­sfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi, încon­jurați de un sobor de preoți și diaconi.

Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost aduse în ultimii ani ai secolului al XV-lea de Banul Barbu Craioveanu și așezate în Mănăstirea Bis­trița. După aducerea sfintelor moaște, așezământul monahal a devenit loc de pelerinaj al credincioşilor care îşi aflau şi îşi află în continuare ajutor în suferinţe.

Mănăstirea Bistriţa este situată în apropierea satului Bistriţa, comuna Costeşti, judeţul Vâlcea.