Sărbătoarea Sfântului Haralambie, în Moldova

Data: 08 Feb 2013

Ieşenii sunt aşteptaţi astăzi şi mâine la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Haralambie“, aflat lângă Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. În această seară, de la ora 17:00, se vor oficia Vecernia unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Haralambie. Mâine-dimineaţă se vor sluji Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. 

Mâine vor îmbrăca straie de sărbătoare Biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Pantelimon“ şi „Sfântul Haralambie“ din cartierul ieşean Tg. Cucu, parohia „Sf. Haralambie“ din Tg. Neamţ, parohia Şoimăreşti, Protopopiatul Tg. Neamţ, şi Biserica „Sfântul Haralambie“ a Spitalului de Psihiatrie Burdujeni din Suceava. 
 
În Episcopia Huşilor îşi cinsteşte ocrotitorul parohia Laza, Protopopiatul Vaslui, şi Biserica cu hramurile „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfântul Haralambie“ din Huşi. Programul liturgic al parohiei Laza va cuprinde săvârşirea Utreniei, a Sfintei Liturghii şi a pomenirii pentru cei adormiţi. După cum ne-a relatat pr. paroh Corneliu Halapciug, la acest moment de sărbătoare vor participa preoţii şi credincioşii de la mai multe parohii din apropierea satului Laza. „De mai mulţi ani este tradiţia ca la slujba hramului să vină rude ale enoriaşilor parohiei noastre. Pentru cei veniţi din alte localităţi a fost pregătită o agapă frăţească. Sărbătoarea Sfântului Haralambie se bucură de o cinstire mare din partea credincioşilor“, a spus pr. paroh Corneliu Halapciug. Cu prilejul hramului din acest an, două familii nevoiaşe vor primi câte o maşină de spălat. „Prima familie la care ne-am gândit anul acesta să o sprijinim are trei copii, iar cea de-a doua are patru prunci. Copiii acestor familii participă aproape în fiecare duminică la sfintele slujbe, se spovedesc şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos de mai multe ori pe an“, a adăugat pr. paroh Corneliu Halapciug. (C. Ciofu)