Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie la Galaţi
În cadrul programelor pastoral-misionare şi social-filantropice înscrise în calendarul eparhial pentru luna Sfântului Apostol Andrei la Galaţi se află şi cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie, sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la 9 noiembrie.
Evenimentele de vineri, 9 noiembrie, au debutat în capela Seminarului Teologic "Sf. Apostol Andrei", care are ca ocrotitor şi pe Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Casian. Pentru a spori evlavia elevilor seminarişti, chiriarhul Dunării de Jos a adus în procesiune icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, aflate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Adresându-se tinerilor elevi seminarişti, Înalt Preasfinţia Sa a arătat că "de doi ani Sfântul Ierarh Nectarie ocroteşte această capelă împreună cu Sfântul Apostol Andrei. Ce poate fi mai frumos astăzi decât comuniunea cu toţi pelerinii de la Eghina, cu pelerinii de la locurile unde există sfintele moaşte ale Sf. Nectarie, ca şi aici, acum, ce poate fi mai potrivit la sărbătoarea Sf. Nectarie decât sosirea Sf. Nectarie şi în seminarul de la Galaţi ca mare dascăl şi ca mare vindecător al tinerilor în drumul lor spre slujirea preoţească". În timpul Sfintei Liturghii, tânărul diacon şi pedagog al şcolii seminariale gălăţene Gheorghe Laurenţiu Mocanu a primit hirotonia întru preot. La finalul Sfintei Liturghii, un copil de numai 9 ani, fără vedere, care se află într-o instituţie de ocrotire socială, i-a impresionat pe cei prezenţi prin rostirea pe de rost a unui fragment din Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul. Procesiunea cu sfintele moaşte, la care s-a adăugat şi racla cu moaştele Sfântului Apostol Andrei, a continuat şi la Spitalul de Urgenţă din municipiu, care-l are ca ocrotitor pe Apostolul românilor. Aici, un sobor de preoţi slujitori în instituţiile sociale ale Bisericii a săvârşit Sfânta Liturghie în capela din curtea instituţiei medicale, după care în holul mare al spitalului a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu. Lucrarea Bisericii prin preoţii-doctori ai sufletelor a chemat la rugăciune, în jurul sfintelor moaşte, o mulţime de credincioşi bolnavi, internaţi în această instituţie medicală, dar şi din afara ei. La final, după ce credincioşii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaşte şi au fost unşi cu untdelemn sfinţit, preoţii, purtând pe braţe raclele cu odoarele sfinte, au vizitat toţi bolnavii din spital, în saloanele şi la paturile lor, aducându-le alinare în suferinţă şi oferindu-le câte o iconiţă cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.