Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, la Timișoara
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a cinsti cu evlavie, smerenie și rugăciune pe ocrotitorul Banatului.
În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, și a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, programul slujbelor dedicate celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane a debutat cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înaintea procesiunii cu sfintele moaște, Părintele Mitropolit Ioan a evocat viața Sfântului Iosif ca pildă de viețuire creștină și a vorbit despre nevoințele credinciosului aflat în căutarea lui Dumnezeu.
După procesiune, racla a fost așezată pe soleea din fața Sfântului Altar, pentru ca toți credincioșii să se poată închina la cinstitele moaște, pe parcursul întregii nopți, credincioșii participând la slujba de priveghere, la Utrenia, Sfânta Liturghie de noapte, Acatistul sfântului și Taina Sfântului Maslu.
În ziua hramului, credincioșii au participat la Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, împreună cu Preasfințitul Nicodim, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul și Preasfințitul Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim a evidențiat viața și minunile Sfântului Ierarh Iosif, oferite ca pildă pentru toți cei care ascultă și împlinesc voia lui Dumnezeu. El l-a prezentat pe Sfântul Iosif drept model de slujire și sfințenie, îndemnând credincioșii să-i urmeze exemplul, să sprijine tinerii chemați la preoție sau monahism și să nu descurajeze vocația, chiar și în vremuri grele. Totodată, a subliniat măreția preoției, prin care, prin harul hirotoniei, preotul dăruiește dezlegarea păcatelor și săvârșește Sfânta Liturghie, unde pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos, aducând credincioșilor nădejdea vieții veșnice.
La final Părintele Mitropolit Ioan a mulțumit ierarhilor invitați, precum și tuturor credincioșilor prezenți pentru dragostea care au arătat-o cu toții față de ocrotitorul Banatului, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș.
De sărbătoarea Sfântului Iosif, numeroși copii de la grădinițe, precum și elevi din ciclul gimnazial și liceal, au venit să-i aducă cinstire. Din rânduiala lui Dumnezeu, această zi a fost una de sărbătoare și pentru școli, întrucât Inspectoratul Școlar Județean Timiș a decis suspendarea cursurilor, în temeiul contractului colectiv de muncă unic la nivel județean, înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 739/05.05.2025, care prevede ca 15 septembrie să fie zi liberă pentru toate unitățile de învățământ din județ.
După Vecernia din ziua praznicului, a urmat tradiționalul concert al corului catedralei, dirijat de prof. Bogdan Mureșan.